COMUNICAT PSD Sibiu: Să plângem sau să râdem de Iohannis Werner Klaus?

„Penibilul cu care tratează domnul Iohannis ţara noastră atunci când o reprezintă la nivel european ne face să ne întrebăm dacă preşedintele acestei ţări este zdravăn la cap.

De curând, acest domn, într-o deplasare la Bruxelles, a declarat presei internaţionale: „am de gând să mă întâlnesc cu doamna May (premierul Marii Britanii), PE SCURT, SCURT, într-o BILATERALĂ SCURTĂ ca s-o încurajez un pic”, încheiem citatul.

Un astfel de mesaj demonstrează, încă o dată, că Iohannis Werner Klaus habar nu are despre minimile noţiuni de comportament şi comunicare diplomatică cu oficialii străini.

Cum o veţi încuraja, domnule Iohannis, pe doamna May, premierul Marii Britanii? O să o încurajaţi pentru ieşirea Marii Britanii din Europa(BREXIT), o să o consolaţi aşa „scurt” pentru că Marea Britanie trece printr-o perioadă dificilă? Cum e posibil să aveţi un astfel de limbaj când vă adresaţi la un asemenea nivel?

Tragedia este că, în prag de preluare a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, când o lume întreagă va fi cu ochii pe România, noi, românii, suntem dezamăgiţi şi furioşi când observăm că suntem reprezentaţi de acest preşedinte total nepregătit şi lipsit de maniere”, transmite organizaţia judeţeană PSD Sibiu, într-un comunicat de presă.

One Comment

  1. „Cita dreptate ai Ghiolbanis”. „Noroc” cu tine are d-na May altfel ar fi complet debusolata. Daca n-ai fi tu astia din UE ar fi total debusolati.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*