COMUNICAT PSD Sibiu: “Sibienii, înaintea partidelor politice!”

Social-democrații sibieni se declară „o echipă tânără, curată”, media de vârstă fiind de 40 de ani.

Conducerea organizației județene PSD Sibiu

„PSD Sibiu s-a reformat, preşedintele Organizaţiei Judeţene, preşedintele executiv, preşedinţii Organizaţiilor Municipale Sibiu şi Mediaş sunt oameni tineri, media de vârstă fiind de 40 de ani. Toţi sunt oameni care au reuşit pe plan profesional şi care vin cu alt concept de a face politică. Noi suntem alternativa!”, se arată într-un comunicat remis de PSD Sibiu, ca răspuns la declarațiile recente ale liberalilor sibieni.

Redăm mai jos comunicatul PSD:

„Când am crezut că nu se poate mai rău, PNL Sibiu a dat din nou dovadă zilele trecute de o ipocrizie fără seamă, prin declaraţiile parlamenarilor săi din Sibiu. Au acuzat că PSD Sibiu duce o campanie de atac la persoană. Nimic mai fals! Niciodată nu am făcut referire la familiile celor din PNL sau la viaţa lor personală. Am făcut referire la activitatea lor politică şi profesională, astfel încât sibienii să poată face o evaluare a tuturor candidaţilor atunci când votează oamenii care se ascund în spatele partidelor politice. Aceasta spre deosebire de reprezentanţii PNL, care ne-au pus fel de fel de etichete jignitoare şi care şi-au trimis oameni în faţa sediului nostru să scandeze mesaje jignitoare, chiar și obscene. Toate acestea s-au întâmplat în “Sibiu, capitala bunelor maniere”. Mai mult, însuşi preşedintele Werner K. Iohannis a girat aceste mesaje, atunci când a criticat în mod public Poliţia Română pentru sancţionarea şoferului care avea plăcuţe de înmatriculare cu mesaj obscen la adresa partidului nostru.

Am spus şi repetăm faptul că doamna Turcan şi-a făcut studiile la Moscova și a fost adusă de la Botoșani să conducă organizația PNL Sibiu, iar aceste lucruri trebuie cunoscute de către sibieni. Am spus, despre domnul Şovăială, că a fost comunist fruntaş, pentru a arăta ipocrizia peneliştilor atunci când acuză de comunism echipa tânără a PSD Sibiu. I-am reamintit domnului Neagu cum a reuşit să falimenteze Metalcarul, o fabrică atât de valoroasă pentru sibieni, în vreme ce ne acuza pe noi de lipsă de viziune şi de management.

Domnului Cazan, care ne dă lecţii de moralitate, i-am adus aminte de modul scabros al domniei sale de a face politică prin cumpărarea electoratului cu cizme de cauciuc inscripţionate cu numele lui şi ne-am permis, inclusiv pe pagina noastră de Facebook, să publicăm poze făcute chiar de echipa de campanie a domniei sale când împărţea această mită electorală. De asemenea, am postat, pe aceeaşi pagină, şi un video în care domnul Cazan şi clica lui râd de oamenii cărora le ofereau această mită electorală.

De asemenea, în Senatul României, preşedintele partidului PSD Sibiu a atras atenţia asupra faptului că domnul Cazan trebuie să-şi ceară scuze sibienilor pentru momentul jenant de la ceremonia militară desfăşurată în faţa Cercului Militar Sibiu de 1 Decembrie, în An Centenar, când militarii s-au pregătiti să depună coroana comandată de domnul Cazan, dar acesta nici măcar nu s-a prezentat, motiv pentru care coroana i-a fost returnată.

Am mai fost acuzaţi că l-am jignit pe actualul preşedinte Klaus Iohannis, când l-am numit “cumpărător de rea-credinţă de case” şi când am afirmat că nu a apărat statul roman pe care l-a păgubit prin retrocedarea mai multor imobile (de exemplu Muzeul Brukenthal, Liceul Pedagogic, Liceul de Artă, Palatul Copiilor etc). Aceste imobile se aflau în proprietatea statului roman după desfiinţarea organizaţiei naziste Grupul Etnic German, şi ar fi trebuit să rămână în proprietatea statului român, aşa cum cere legislaţia internaţională, nicidecum să fie retrocedate către FDGR şi Biserica Evanghelică. În timpul procesului în instanță, primăria condusă de Iohannis nu a folosit toate căile de atac. Aceste fapte sunt probate prin documente oficiale și publice.

Le reamintim sibienilor că nu am jignit cu absolut nimic familia Iohannis. Aceasta a pierdut în instanţă două imobile pe care le-a dobândit ilegal, motiv pentru care a fost numită, în motivarea Curţii, “cumpărătoare de rea-credinţă de case”.

Am susţinut că Iohannis a mințit atunci când a spus că şi-a achiziţionat casele din meditaţii. În fapt, la Administrația Finanţe Sibiu nu există niciun act care să susţină spusele lui, dovadă că nu a plătit niciun impozit pentru veniturile din aceste aşa-zise meditaţii.

Mai mult decât atât, familia Iohannis refuză să înnapoieze moștenitorilor în drept banii obținuți din chiriile încasate ilegal.

Ne susţinem în continuare toate afirmaţiile de până acum, pentru că sunt dovedite de fapte și prin documente oficiale. Nu mai permitem ca aceşti indivizi să se mai ascundă în spatele unei sigle de partid.

Sibienii trebuie să ştie că au de ales în a da un vot acestor oameni ascunși în spatele PNL, sau pot alege o echipă tânără, curată a PSD Sibiu.

Sibienii nu mai pot fi minţiţi şi datoria noastră este să le spunem adevărul. PSD Sibiu s-a reformat, preşedintele Organizaţiei Judeţene, preşedintele executiv, preşedinţii Organizaţiilor Municipale Sibiu şi Mediaş sunt oameni tineri, media de vârstă fiind de 40 de ani. Toţi sunt oameni care au reuşit pe plan profesional şi care vin cu alt concept de a face politică. Noi suntem alternativa!

Biroul de Presă al PSD Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*