Peste 150 de câini „culeşi” de pe străzile Sibiului au ajuns, în anul 2011, la familii din Germania. Cifra se apropie de cea a adopţiilor realizate de sibieni

În decursul anului trecut, un număr de 152 de câini ai străzii au fost daţi spre adopţie în Germania. Ultimul transport a avut loc în luna decembrie, când 50 de comunitari au plecat din adăpostul de pe dealul Guşteriţei către oraşul Marburg şi alţi 50 au fost selectaţi pentru o următoare ocazie. Padocurile din Guşteriţa mai adăpostesc şi alţi câini care aşteaptă să fie adoptaţi, după ce 50 de „confraţi” de-ai lor au ajuns cadouri de Crăciun. Sibienii au arătat că le pasă şi lor de soarta câinilor şi au adoptat, în anul 2011, 165 de patrupede. Cu toate că noua lege a gestionării câinilor comunitari, votată de Parlament, permite şi chiar încurajează eutanasierea, municipalitatea sibiană a anunţat încă de la aprobarea ei că nu ia în calcul această măsură. Oricum, verdictul dat de Curtea Constituţională la începutul acestei săptămână opreşte „din faşă” eutanasierile.

Sterilizarea, foarte importantă

Fundaţia germană „Pferd & Hund” are un parteneriat cu Primăria Sibiu încă din anul 2009 la proiectul de gestionare a câinilor comunitari, iar principalul scop este sterilizarea câinilor comunitari. Anul trecut au fost efectuate 858 de sterilizări, iar campania va continua, explică reprezentanţii Primăriei Sibiu. „Parteneriatul cu «Pferd & Hund» ce se referă la sterilizările de câini comunitari a inceput în 2009 şi va continua. În plus, medicul veterinar de la adăpostul de câini va continua sterilizarile în cabinetul adăpostului”, a precizat Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu. „Cel mai important obiectiv al nostru este să sterilizăm câinii iar apoi să dăm spre adopţie o parte din ei. După ce veterinarii îi vor steriliza şi le vor administra injecţii antiparizit, îi vom duce în Germania, unde le găsim proprietary, iar câinii vor deveni membri ai familiilor”, explică Gabi Gothe, reprezentant al „Pferd & Hund”. Specialiştii fundaţiei îi sfătuiesc pe iubitorii de animale să nu dea dovadă de exces de zel şi să nu îndeparteze crotaliile de la urechile câinilor sterilizaţi, pentru a-i putea distinge de cei nesterilizati. Mai mult, aceştia atrag din nou atenţia asupra importanţei sterilizării şi a câinilor de curte, pentru a stopa apariţia de noi câini comunitari. Pentru aceasta, sibienii au la dispoziţie ambulatoriul amplasat pe strada Preot Bacca, unde îsi pot steriliza câinii gratuit.

Spune-ți părerea!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*