CON-A – o construcţie solidă, chiar şi pe timp de criză

CON-A – o construcţie solidă, chiar şi pe timp de criză

Compania sibiană are o cifră de afaceri de 45 de milioane de euro pe an n Printre principalele lucrări recente se numără stadionul Cluj Arena, Centrul de Afaceri Sibiu sau Complexul Pirelli din Slatina

 

Comenzile de peste 50 de milioane de euro, numai în ultimul an, menţin compania sibiană CON-A în topul naţional al constructorilor. Cu o experiență de 20 de ani în domeniu și o echipă de peste 600 de angajați, grupul CON-A a continuat să se dezvolte şi în perioada economică dificilă pe care o traversăm.

 

 

 

Bazele firmei au fost puse în 1990, de către inginerul Mircea Bulboacă, cel care, bazându-se pe experiența proprie și foarte multă muncă, a reuşit să-și transforme visul într-o companie de succes. „Ca orice început, a fost destul de dificil, mai ales în condiţiile în care ţara noastră trecea de la un regim la altul şi orice iniţiativă privată era privită cu scepticism. Şi asta ca să nu mai vorbim de cadrele legislativ şi economic, care abia de atunci au început să reglmenteze funcţionarea unei companii private şi apăreau tot felul de impedimente – de la cele mai simple acte care trebuiau întocmite, până la modalitatea de calcul a impozitului. Dar cu ambiţie, muncă şi cu experinţa anterioară de constructor am început să găsesc lucrări pe care le-am abordat cu seriozitate, chiar dacă pe şantiere mergeam cu maşina proprie, singura din «parcul auto» pe care îl avea CON-A pe atunci. Dacă la începutul anilor ’90 aveam câteva sute de metri pătraţi pe an, acum avem lucrări care depăşesc zeci de mii de metri pătraţi anual. Numai în 2010 am avut peste 120.000 mp şi o cifră de afaceri de peste 45 de milioane de euro“, povestește președintele companiei.

 

Standarde înalte

 

În prezent, grupul de firme cu capital privat CON-A poate aborda orice activitate specifică domeniului de construcţii montaj, începând cu parcuri comerciale şi industriale şi continuând cu hoteluri, depozite, spaţii administrative, proiecte guvernamentale la scară naţională, cartiere rezidenţiale, drumuri, poduri sau instalaţii. „Avem în prezent, peste 600 de angajaţi şi o echipă tânără de management, formată din profesionişti capabili să ofere cele mai bune soluţii adaptate la cerinţele fiecărui beneficiar, alături de care am reuşit să transformăm CON-A în cel mai important constructor sibian şi printre primii constructori din Romania“, se mândreşte Mircea Bulboacă. Compania oferă o gamă de servicii complete, de la antreprenoriat general, proiectare, execuție, instalații, finisaje și până la fabrici proprii de prefabricare și confecții metalice, toate certificate conform standardelor internaționale în domeniu. „Capacitatea financiară ne asigură o autonomie în execuţie de 60 de zile, la un volum al cifrei de afaceri de 45 milioane euro pe an. Toate acestea, dublate de faptul că avem experienţă îndelungată, lucrări care ne recomandă şi o echipă de profesionişti care dezvoltă proiectele“, menţionează omul de afaceri sibian.

 

Contracte de milioane

 

Printre cele mai importante lucrări realizate recent de compania sibiană se numără Cluj Arena, baza sportivă la care s-a lucrat atât la proiectare cât și la execuție, la acoperiș și amenajări exterioare. Valoare lucrărilor se ridică la aproximativ nouă milioane de euro la care se adaugă încă 850.000 de euro, sumă alocată pentru proiectarea și execuția lucrărilor de amenajări exterioare la stadionul din municipiul Cluj-Napoca. O altă lucrare importantă finalizată recent, de această dată în municipiul Sibiu, este Centrul de Afaceri de pe Mihai Viteazu. O construcție ultramodernă, formată din două turnuri gemene de 15 etaje. Valoarea investiției pentru cea mai înaltă clădire din Transilvania s-a ridicat la 85 de milioane de lei, din care finanțarea nerambursabilă de la Fondul European de Dezvoltare Regională a fost de 46,7 milioane de lei. „La acestea se adaugă multe lucrări în domeniul de retail: Cora, Kaufland, Lidl, Real, Carrefour, Baumax. Nu aş putea spune cu exactitate care este valoarea lucrărilor din ultimul an, dar cred că vom depăşi 50 de milioane de euro“, estimează Bulboacă. În prezent, una dintre cele mai importante lucrări în desfășurare este Sala Polivalentă din Cluj, lucrare în valoare de 14,7 milioane de euro. Firma sibiană se ocupă de proiectarea și construcția sălii care va dispune de peste 7.000 de locuri și o parcare subterană pe un nivel. În această sală se vor putea practica opt sporturi conform normelor europene.  Şantierul ar urma să fie finalizat în cursul anului 2012, în condițiile în care aproximativ 90% din materialele folosite la construcție vor fi prefabricate.

 

Investiții în dezvoltarea durabilă

 

Grupul CON-A s-a remarcat, de-a lungul anilor, prin ritmul alert și continuu de creștere, iar dezvoltarea companiei a permis susținerea unui program puternic de investiții proprii. În anul 2007, CON-A a realizat investiţii de şapte milioane de euro, în 2008 valoarea investiţiilor a crescut la 8,2 milioane de euro şi acestea au continuat şi în contextul crizei economice, în sensul menţinerii capacităţii de producţie, respectiv de achiziţii de noi echipamente şi tehnologii. Dacă, acum trei ani, CON-A a reinvestit întregul profit în dezvoltarea unor noi capacităţi de producţie industrială pentru construcţie şi montaj, fapt ce a permis diversificarea activităţii şi creşterea productivităţii, în 2011 şi 2012, Bulboacă intenţionează să construiască o nouă fabrică de structuri metalice, prin atragerea de fonduri europene și din fonduri proprii.

 

Mircea BULBOACĂ | preşedinte CON-A

 

„Sibiul s-a dezvoltat foarte mult faţă de alte zone, iar acum majoritatea fabricilor locale se extind. E un semn bun, dar şi celelalte oraşe vin puternic din urmă. De exemplu, cea mai mare fabrică pe care a construit-o CON-A se află la Slatina. Cu toatea acestea, vreau să remarc o problemă valabilă în general în România: în multe zone alte ţării nu se găsesc cele mai bune condiţii pentru investiţii, iar investitorii nu sunt trataţi încă aşa cum ar trebui, la adevăratul lor potenţial şi luând în considerare impactul pe care pot aceştia să îl aibă pentru zona de care sunt interesaţi.“

 

FOTO : Complexul „Turnurilor gemene”, ridicat de CON-A, este cea mai înaltă construcţie din Transilvania

One Comment

  1. Zaharia says:

    Am lucrat 5 luni de zile pe un salariu de nimic ,cu incadrarea de 1150 minim pe economie dar nu iam primit nici pe acestia,venind zilnic la ora 7 dimineata pana la 7 seara,practic 12 ore .Faceam zilnic naveta la care plateam300 lei pe luna. Am primit lichidare lunal de luna 600,700 lei.Mi am dat demisia din cauza salariului

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*