Concerte de top, patinoar în aer liber și multă distracție la Târgul de Crăciun din Șelimbăr

Primăria Șelimbăr organizează pentru șelimbăreni și sibieni deopotrivă un Târg de Crăciun, dar și un patinoar la care intrarea este liberă. Iuliana Beregoi, Andra Gogan, Alina Eremia și Feli concertează în cadrul Târgului de Crăciun. Pe scena târgului va avea loc și un concert de colinde.

Finalul de an se anunță unul extrem de atractiv la Șelimbăr. Pentru prima dată în comuna învecinată cu Sibiul are loc un Târg de Crăciun. Acesta are loc până în data de 30 decembrie și este amenajat în vecinătatea Căminului Cultural din centrul Șelimbărului, iar tot aici este funcțional și un patinoar în aer liber.

Concert de colinde cu artiști de top

Târgul de Crăciun și patinoarul reprezintă rețeta perfectă pentru a petrece timpul liber și pentru distracție în acest final de an la Șelimbăr. Pe lângă acele căsuțe cu produse de sărbători, la Târgul de Crăciun sunt programate și patru spectacole de top.

Startul este dat de un concert de colinde cu artiștii Ionela Sterp, Traian Stoiță, Marius Ciprian Pop, Camelia Cosma Stoiță, Ioana Brad, Grupului Coral ANGHELOS din Cluj-Napoca și Grup Instrumental – dirijor Mihai Tarcea, susțin un super spectacole de colinde. Spectacolul are loc în 22 decembrie, cu începere de la ora 19.00.

Concert pentru generația Z cu Iuliana Beregoi și Andra Gogan

Pe 23 decembrie, copiii și adolescenții primesc un cadou pe măsură în prag de Crăciun. Pe scenă urcă două dintre cele mai populare vedete la ora actuală. Vorbim de Iuliana Beregoi, considerată a fi ”senzaţia noii generaţii“, dar și de Andra Gogan, starul Disney al României și idolul generației Z. Concertele celor două vedete au loc pe 23 decembrie cu începere de la ora 18.00.

Alina Eremia și Feli, recitaluri la Târgul de Crăciun

Seria de concerte continuă în 29 și 30 decembrie. Mai întâi pe scenă va concerta Alina Eremia, acompaniată de band-ul ei. Ultimul concert din candrul Târgului de Crăciun are loc în 30 decembrie. Feli ne-a mărturisit că abia așteaptă să ajungă la Șelimbăr, așa că nu aveți motive să nu asistați la concert.

Intrarea este liberă la toate cele patru zile de spectacole și concerte.

Patinoar cu intrare liberă și spectacol pe gheață

Dacă vă era dor să mergeți la patinaj, Târgul de Crăciun Șelimbăr vine cu o veste bună. La Șelimbăr este amenajat și un patinoar cu intrarea liberă. În săptămâna 18-24 decembrie, școlile au prioritate, iar de aceea de luni până vineri de la 10.00 la 12.30, patinoarul este la dispoziția acestora (cu rezervare în prealabil la nr. de telefon 0766.448.418). Tot în această săptămână, pentru restul publicului accesul este de asemenea liber, de luni până vineri de la 16.00 la 21.00, iar sâmbăta și duminica de la 10.00 la 21.00. În săptămâna 25-30 decembrie, patinoarul este deschis pentru toată lumea de la 10.00 la 21.00. Dacă nu aveți patine, puteți să închiriați de la fața locului. În data de 30 decembrie are loc și un spectacol de patinaj pe gheață, la care participă câțiva dintre cei mai buni artiști din țară la ora actuală.

Activități distractive pentru copii și adulți

Cei de la Serious Fun au programate cinci zile cu activități. Astfel în 22, 23, 28, 29 și 30 decembrie, copiii și părinții pot să participe la atelierele de creație unde se vor confecționa decorațiuni de Crăciun sau la jocurile distractive de pe patinoar. Nu lipsesc hocheiul pe gheață, alunecarea cu oul, jocurile cu baloane sau loviturile la țintă. Sunt doar o parte dintre surprizele pregătire, iar pentru restul trebuie să veniți la Târgul de Crăciun ca să le descoperiți!

Târg de Crăciun la Șelimbăr este o acțiune cofinanțată de Primăria Șelimbăr prin Consiliul Local Șelimbăr, în cadrul Agendei Culturale a comunei Șelimbăr.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*