Concerte educative la Sala Thalia

Filarmonica de Stat Sibiu reia seria de concerte educative pentru elevi, primul dintre acestea fiind programat vineri, 23 februarie, la Sala Thalia, cu începere de la ora 11.

Anul acesta, concertele educative se vor desfășura sub genericul „Povestiri muzicale. De la Clasic la muzica de film”, iar programul va cuprinde, printre altele, secvențe muzicale semnate de G. Bizet, P.I. Ceaikovski, L. Anderson, W.A. Mozart, J. Strauss sau Jacques Offenbach.

Concertele educative organizate de Filarmonica de Stat Sibiu constituie rezultatul preocupării constante de a oferi acea educaţie muzicală tinerilor, care să le permită dezvoltarea percepţiei asupra artei muzicale şi care, în acelaşi timp, contribuie la perpetuarea valorilor umane în scopul evoluţiei continue a societăţii. Concertele educative au loc vinerea, după ce au fost programate în prealabil cu reprezentanţii şcolilor şi liceelor din Sibiu şi sunt accesibile publicului larg.

Preţul unui bilet la concertele educative este de 10 lei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*