Concurs pentru un oraș mai curat

Cele mai frumoase balcoane și fațade din orașul Avrig și satele aparținătoare vor fi premiate.

În preajma sărbătorilor pascale, Primăria orașului Avrig dă startul unui concurs, organizat în cadrul campaniei „Împreună facem Avrigul curat!“. Structurată pe două secțiuni – „Cea mai frumoasă fațadă” și „Cel mai frumos balcon” -, competiția are ca principal obiectiv îmbunătățirea calității vieții cetățenilor și implicarea acestora în activitățile gospodarești din comunitatea în care trăiesc, prin amenajarea fațadelor clădirilor, a balcoanelor și a spațiilor verzi.

„Îi încurajăm pe avrigeni să își înfrumusețeze locuințele“

Astfel, administrația locală dorește să recompenseze și să încurajeze eforturile cetățenilor care contribuie la înfrumusețarea orașului Avrig și a localităților aparținătoare. „Prin această competiție, îi încurajăm pe avrigeni să își înfrumusețeze locuințele, pentru că ne dorim să avem în jur cât mai multe clădiri curate, împodobite cu flori și plante decorative, cu spații verzi amenajate, așa cum există peste tot în lume. Împreună, vom face Avrigul mai curat și mai frumos“, spune primarul Adrian David.

Regulament

Avrigenii sunt invitați să își amenajeze balcoanele, fațadele clădirilor în care locuiesc sau spațiile verzi din jurul acestora cu plante decorative, arbori sau arbuști ornamentali și să le fotografieze. La concurs poate participa orice persoană fizică sau juridică cu domiciliul în Avrig sau în una din localitățile Mârșa, Bradu, Săcădate sau Glâmboaca. Concursul se va desfășura pe pagina de socializare a Primăriei orașului Avrig, în cadrul unui eveniment special creat, unde participanții vor posta fotografii cu balconul sau cu fațada cu care se înscriu în concurs. Întrecerea se va desfășura în perioada 15 – 29 aprilie, premierea câștigătorilor urmând să se facă în data de 29 aprilie, în Joia Verde. În cadrul fiecărei secțiuni, se vor acorda câte trei premii, constând în bonuri de combustibil în valoare totală de 1.000 de lei, oferite de sponsorul concursului, benzinăria Octano. Astfel, în cadrul fiecărei secțiuni se vor acorda câte trei premii, după cum urmează: două premii I – bonuri de combustibil în valoare de 250 de lei, două premii II – bonuri de combustibil de 150 de lei, două premii III – bonuri de combustibil de 100 de lei. Vor câștiga fotografiile care adună cele mai multe reacții din partea utilizatorilor de internet. Înscrierea și participarea la concurs nu presupun taxe de participare.

Curățenia orașului, obiectivul tuturor

Pe 27 martie, sute de voluntari din Avrig, Mârșa, Bradu, Săcădate și Glâmboaca au participat la o amplă acțiune de ecologizare, în cadrul campaniei „Împreună facem Avrigul curat!“. Echipați cu saci de plastic, mănuşi, măști, dar și cu mult entuziasm și spirit civic, voluntarii au igienizat mai multe zone vulnerabile, identificate în jurul Avrigului.

Cei 516 voluntari au reușit, de-a lungul zilei, să adune 33,6 tone de gunoi, 5 tone de deșeuri electronice, 280 kg de cauciucuri uzate, 37 litri de uleiuri uzate și 18 kg de ambalaje contaminate.

În cadrul campaniei de colectare deșeuri electrice, organizată de Primăria orașului Avrig, în colaborare cu Sistem Local Centru – Sibiu, pe parcursul zilelor de 26 și 27 martie s-au colectat aproximativ 5.000 kg de deșeuri electrice. Cetățenii care au dus deșeuri la punctele de colectare din Avrig și din Mârșa au participat la o tombolă cu premii.

La activitatea de ecologizare din 27 martie s-au implicat și credincioșii bisericii „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Avrig. Sub deviza „Să facem curat în sufletele, dar și în jurul nostru!”, credincioşii bisericii menţionate, coordonaţi de preotul Ovidiu Stroe, au ajutat municipalitatea în a finaliza curăţenia de primăvară în jurul oraşului. „Voluntarii parohiei noastre, împreună cu ceilalți voluntari, au adunat peste 32 tone de gunoaie în încercarea de a face mai frumoasă zona în care locuim. Din partea parohiei noastre, copiii participanţi la activitate au primit dulciuri, iar ceilalţi voluntari au primit diplome de mulțumire în semn de recunoştinţă faţă de efortul depus pentru o cauză comunitară”, a spus preotul Ovidiu Stroe.

Eforturile continuă

Campania „Împreună facem Avrigul curat!“ continuă cu etapa de control ecologic și monitorizare a zonelor ecologizate. Pentru a se asigura că zonele igienizate de voluntari vor rămâne curate, Primăria Avrig a stabilit un plan de măsuri. În săptămânile următoare, polițiștii locali vor transmite, prin sistemul de anunțuri publice din mașinile de intervenție, un mesaj de informare a cetățenilor din Avrig și satele aparținătoare, cu privire la obligația acestora de a colecta separat deșeurile menajere și reciclabile și de a le încredința în vederea eliminării și valorificării doar operatorilor economici autorizați să presteze serviciul de colectare a deșeurilor. Echipaje din cadrul Poliției Locale Avrig desfășoară acțiuni în cadrul cărora îi identifică și îi sancționează pe cei care transportă și depozitează deșeuri ilegal. Potrivit legislației în vigoare, cei care aruncă deșeuri în spații neamenajate, riscă amenzi de până la 2.000 de lei și confiscarea mijlocului de transport. Abandonarea deșeurilor și eliminarea acestora în afara spațiilor autorizate este strict interzisă. De asemenea, Primăria a decis amplasarea unui număr de aproximativ 20 de panouri de avertizare în zonele vulnerabile identificate pe raza UAT Avrig și extinderea sistemului de monitorizare video prin suplimentarea numărului de camere de supraveghere (numărul camerelor va fi stabilit după aprobarea bugetului pe anul în curs).

Cetățenii care doresc să sesizeze acțiuni ilegale de depozitare a deșeurilor pot apela numerele de telefon: 0757 058 660 – Poliția Locală Avrig și 0269 445 738/ 0269 445 741 – Garda de Mediu Sibiu sau pot trimite un e-mail pe office@primaria-avrig.ro și pe cjsibiu@gnm.ro.

Bugetul local, în dezbatere publică

Primăria orașului Avrig a dat publicității proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2021. Proiectul, supus dezbaterii publice, poate fi consultat pe site-ul www.primaria-avrig.ro. Până în data de 16 aprilie, se pot înainta propuneri, sugestii și opinii privitoare la acest material, prin e-mail pe adresa: office@primaria-avrig.ro sau la sediul Primăriei Avrig, str. Gheorghe Lazăr, nr. 10.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*