Consilier în Primăria Copșa Mică, trimis în judecată. DNA: A încercat să obțină bani de la UE cu acte false

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba-Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Ciobotă Marcel, având calitatea de funcționar public (consilier cu atribuții în compartimentul agricol) în cadrul Primăriei Copșa Mică – județul Sibiu, a informat DNA.

DNA: Consilierul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de:

– folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
– fals intelectual, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în perioada 2014-2019, inculpatul Ciobotă Marcel ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false (adeverințe, contract de comodat) în scopul de a obține în mod injust, în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, sume de bani din bugetul Uniunii Europene.

DNA: De menționat este faptul că adeverințele respective au fost falsificate chiar de inculpat, dată fiind calitatea sa de funcționar public în cadrul Primăriei Copșa Mică – județul Sibiu.

Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 43.071 lei.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat că se constituie parte civilă în cauză.
În cauză, s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unui imobil ce aparține inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Sibiu cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*