Consilierii USR PLUS Sibiu au cerut scoaterea de pe ordinea de zi a PUZ-urilor pentru Calea Cisnădiei și strada Autogării

Astăzi, în cadrul ședinței de Consiliu Local, consilierii Alianței USR PLUS au încercat scoaterea de pe ordinea de zi a doua proiecte supuse aprobării care urmăreau acordarea PUZ-ului pentru doua locații situate pe Calea Cisnadiei și pe strada Autogării.

Conform unui comunicat transmis de alianța politică, aleșii USR PLUS consideră că ambele proiecte de dezvoltare ar putea fi benefice pentru cele două zone ale orașului, dar nu în forma în care acestea au fost supuse la vot în ședința de astăzi. În cazul ambelor proiecte nu s-a ținut cont de părerea specialiștilor în domeniu (membri ai Ordinului Arhitecților), dar nici de opinia locuitorilor din această zonă.

Pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea PUZ-ului, pentru construirea unui hipermarket în zona Calea Cisnădiei, consilierii USR PLUS au votat împotrivă solicitând totodată o mai bună fundamentare a acestuia. „Astăzi aveam șansa să reducem timpul de deplasare, poluarea dar și stresul șoferilor sibieni și cisnădiei printr-o rută alternativă și rapidă de acces în Sibiu dinspre Cisnădie. O stradă din PUZ-ul propus, care, corect, dimensionată și aliniată ar fi condus la eliminarea ambuteiajelor în zonă, în ciuda eforturilor Primăriei Sibiu de decongestionare a traficului prin lărgirea Căii Cisnădiei și continuă să persiste iar dezvoltarea urbanistică metropolitană va amplifica acest fenomen. Spun că aveam șansa, deoarece atât Serviciul Urbanism, cât și Arhitectul Șef nu au considerat oportună opinia profesională, avizată și viabilă, venită din partea specialiștilor de la Ordinul Arhitecților din România filiala Sibiu-Vâlcea, dar nici a reprezentanților acestora din CTATU, de a fi analizată și integrată în PUZ. Opinie care a fost transmisă încă din noiembrie 2019. Se pare că și în cazul acestui proiect urbanistic, interesul public al sibienilor, cisnădielor este detronat de interesul privat al investitorului, iar locuitorii din Cartierul Arhitecților vor continua să traverseze Cimitirul Municipal pentru a evita ambuteiajele de pe Calea Cisnădiei la intrare în Sibiu”, a subliniat în intervenția sa, consilierul local USR PLUS Raul Apostoiu.

Pentru PUZ-ul din zona Autogării, strada Distribuției votul împotriva al consilierilor locali a fost motivat de către liderul consilierilor locali USR PLUS Diana Mureșan:

„PUZ-ul din zona străzii Autogării/str. Distribuției este unul care are un impact major pentru orașul Sibiu, atât din punct de vedere economic, social, de trafic, cât și vizual. În urmă cu un an și jumătate când a avut loc dezbaterea publică pentru acest PUZ OAR Sibiu-Vâlcea a transmis opinia profesională în legătură cu acesta. Aceste argumente le-am prezentat și în cadrul ședinței de astăzi în fața Consiliului Local și a doamnei primar Astrid Fodor. Aceasta intervenție în țesutul urban constând în birouri pentru 5000 de persoane va produce îngreunarea traficului într-o zona cunoscută pentru blocaje în trafic în timpul orelor de vârf. E important de subliniat că PUG-ul expirat, dar încă în vigoare, prevede pentru aceea zona construcții cu regim de înălțime maxim de bloc cu patru etaje. Este o discrepanță enormă între acest regim de înălțime și PUZ-ul aflat pe ordinea de zi, în care sunt printre altele prevăzute și 3 turnuri de 14 etaje, idee susținută și de reprezentanții Ordinului Arhitecților din România” a declarat Diana Mureșan, consilier local USR PLUS și a citat precizare OAR: „Acceptând ideea necesității unor repere verticale într-o aglomerare urbană, considerăm că poziționarea și situarea acestora trebuie foarte atent analizate, la nivelul întregului oraș, în studiile de fundamentare ale Planului Urbanistic General, nu discreționar, în funcție de puterea de influență a comandatarului sau a proiectantului”.

Tot în ședința de astăzi a fost validat în funcția de consilier local, din partea Alianței USR PLUS, Ioan Plesciuc. Acesta a preluat mandatul în urma numirii lui Laurențiu Teodor în funcția de subprefect al Județului Sibiu. Ioan Plesciuc este inginer constructor (Institutul de Construcţii Bucureşti), cu master ȋn management (ASE Bucureşti) şi absolvent al unui program MBA. Are 56 ani și o experienţă profesională ȋn domeniul construcţiilor (drumuri şi poduri), al serviciilor publice (apă potabilă şi canalizare), investiţii şi achiziţii publice, implementare proiecte cu fonduri europene şi administraţie publică.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*