Consiliul Județean Sibiu pregătește „meniul” programului din 2019

Bucătarii din județul Sibiu se vor întâlni mâine, de la ora 10, la Consiliul Județean.

Aceștia vor participa la o întâlnire de informare, în sala de conferințe, pe tema programului Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană 2019.

Scopul principal este crearea unui grup de lucru alcătuit din bucătari, care să reprezinte o structură consultativă importantă în alcătuirea programului.

Se va discuta și despre preselecția locală pentru concursul European Young Chef Award, finalistul urmând să reprezinte regiunea Sibiu la concursul din Galway, Irlanda, la sfârșitul lunii noiembrie.

De asemenea, vor fi prezentate oportunitățile de promovare în cadrul Târgului de Turism al României, care va avea loc la sfârșitul lunii februarie la București.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*