Consorțiul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană: SibCoin este cea mai bună propunere pentru numele monedei noastre

Consorțiul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 susține că denumirea “Sibcoin”, aleasă pentru moneda locală care va fi circulată anul viitor în cadrul programului gastronomic, “relevă legătura puternică dintre numele milenar al orașului și lumea virtuală a monedelor electronice”.

Precizarea vine în contextul în care există deja o criptomonedă cu această denumire. Sibcoin urmează să fie lansat, în 21 noiembrie, la Bucureşti.

Comunicatul consorțiului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019

“Consorțiul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019, în cadrul acțiunilor de pregătire pentru anul 2019, a desfășurat și desfășoară o serie de proiecte complexe, destinate susținerii economiei locale și regionale și dezvoltării durabile.

Printre acestea se numără lansarea unei monede locale/regionale, anunțată pentru prima dată în luna iunie a acestui an. Această monedă nu înlocuiește moneda națională și nu este o criptomonedă. SibCoin-ul are ca scop promovarea producătorilor regionali și a Sibiului ca destinație de locuire, investiții, turism și cultură, destinație care îmbină în mod fericit tradiția și agenda digitală a ultimilor ani.

Dorim pe această cale să le mulțumim tuturor celor care au participat și s-au implicat în număr mare în acest proces de selecție privind numele monedei locale. Ne-au arătat din nou cât de mândri suntem că aparținem acestei Regiuni și suntem convinși că SibCoin (SbC) este cea mai bună propunere pentru numele monedei noastre.

Luând în considerare faptul că denumirea de SibCoin este ușor de înțeles indiferent de limbă s-a hotărât selectarea acestei denumiri deoarece relevă legătura puternică dintre numele milenar al orașului și lumea virtuală a monedelor electronice.

Atât în faza de pregătire a monedei locale, cât și acum, după ce ea a fost denumită oficial SibCoin (SbC), considerăm că nu există nici o legatură și nici o potențială confuzie între un instrument regional complementar de plată din România și o criptomonedă lansată la câteva mii de kilometrii distanță, în spațiul ex-sovietic. Numele monedei siberiene este Siberian Chervonets, codul de 3 litere al criptomonedei fiind SIB (în mediul virtual de limba engleză se folosește uneori prescurtarea SIB Coin, prin mimetism cu BitCoin, probabil).

Monedele locale/regionale, indiferent de numele pe care îl poartă, nu au nici o legătură cu emiterea speculativă de criptomonede, diferind atât utilitatea și motivul pentru care sunt emise, cât și modul de circulație sau funcțiile sociale și economice pe care le îndeplinesc.”

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat