Constantin Şovăială (PNL) și-a inaugurat cabinetul parlamentar de la Mediaș

Deputatul liberal Constantin Şovăială va ţine audienţe săptămânal şi în municipiul Mediaş, după ce, vineri, și-a inaugurat noul cabinet parlamentar.

El şi-a propus să fie prezent în Mediaș la finalul fiecărei săptămâni, pentru a discuta cu cetăţenii.

„Angajamentele PNL Sibiu cu privire la acest mandat vizează colaborarea corectă şi continuă cu cetăţenii judeţului şi cu reprezentanţii acestora – primari şi consilieri locali. Acesta este motivul pentru care parlamentarii noştri se vor afla în judeţ şi acesta este motivul pentru care eu mă voi afla ori de câte ori este necesar la Mediaş. Sunt un susţinător al administraţiei din Mediaş şi îi voi promova la Bucureşti interesele”, a promis Șovăială.

Liberalul a susţinut trei amendamente la Legea bugetului de stat pe anul 2017, în favoarea oraşului Mediaşului – pentru centura ocolitoare, locuinţe ANL şi un bazin de înot -, însă toate acestea au fost respinse.

Deputatul Constantin Șovăială, alături de primarul Mediașului, Gheorghe Roman, și viceprimarul Christinne Thellmann

Înainte de a fi ales deputat, Constantin Șovăială a fost vicepreşedinte şi, apoi, preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*