Consulat italian la Sibiu

E. S. Mario Cospito, ambasadorul Italiei:

„Avem în vedere deschiderea unui punct consular la Sibiu”

 

Prezent astăzi, la Sibiu, Excelenţa Sa D-l Mario Cospito, ambasadorul Italiei în România, s-a întâlnit cu prefectul Rareş Macrea, la sediul instituţiei. Ambasadorul Cospito, alături de care s-a aflat ataşatul comercial al ambasadei, d-l Costantino Tarducci, a fost însoţit de o importantă delegaţie, din care au făcut parte reprezentanţi ai unor importante instituţii din domeniul patronal şi financiar-economic. Este vorba de d-l Mario Iaccarino, directorul Institutului Italian pentru Comerţ Exterior, din Bucureşti, d-l Tommaso Busini, director general al Confindustria România, d-l Matteo Montanari, preşedinte al Confindustira Târgu Mureş, d-na Roxana Gherman, analist principal la SACE SpA, şi, din partea comunităţii sibiene a oamenilor de afaceri italieni, d-l av. Italo Selleri.

La discuţii a mai participat ex-prefectul Horaţiu Răcuciu, cel care a lansat, la începutul anului, invitaţia adresată ambasadorului italian de a vizita judeţul Sibiu. „Prezenţa d-lui Răcuciu mă îndreptăţeşte să apreciez continuitatea pe care doriţi s-o realizaţi, de la un mandat la altul, ceea ce nu poate fi decât spre binele comunităţii sibiene”, a  precizat ambasadorul Cospito.

 

 

Cu prilejul discuţiei de astăzi, prefectul Rareş Macrea a evidenţiat faptul că regiunea Centru, în general, şi judeţul Sibiu – „o zonă minunată”, în particular, deţin un important potenţial de investiţii. „Dovada sunt cele peste 400 de firme italiene din judetul Sibiu,dintre care primele 47, au o cifra totala de afaceri de peste 190 milioane lei.. Vă mulţumim pentru interesul pe care îl manifestaţi şi vă asigurăm de tot sprijinul nostru”, a declarat prefectul Macrea. La rândul său, ambasadorul Mario Cospito a spus, printre altele: „Dorim să sprijinim investiţiile italiene în domenii ca energia regenerabilă, agricultura şi agroindustria, dar şi în ramuri industriale precum prelucrarea lemnului, textile, pielărie. Domnia sa a ţinut să mai precizeze: „Sibiul reprezintă o capodoperă culturală, ce oferă numeroase oportunităţi de colaborare. Mă refer la evenimente ca Festivalul Internaţional de Teatru (FITS) sau Festivalul Internaţional de Jazz.. Urmărim promovarea unei imagini bune a României în Italia”. De asemenea, a fost menţionată intenţia de a intensifica relaţiile cu Universitatea „Lucian Blaga”, în vederea organizării de cursuri de învăţare a limbii italiene. Asta în contextul existenţei, dinspre partea italiană, a voinţei de a ridica nivelul calificării forţei de muncă, „în folosul oamenilor şi al investitorilor italieni”, după cum s-a exprimat d-l Matteo Montenari.

 

La finalul întâlnirii, ES Mario Cospito a anunţat că Ambasada Italiei are în vedere deschiderea unui punct consular al Sibiu, ţinând cont de numeroasele motivaţii cultural-economice ale relaţiilor româno-italiene relevate şi cu prilejul discuţiilor de astăzi de la prefectura judeţului.

 

Biroul de presă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*