Controale în școli

Prefectul Maria Minea a început, astăzi, seria controalelor în unitățile de învățământ din județ, înainte de începerea noului an școlar.

După discuția de ieri, de la ședința Colegiului Prefectural, despre microbuzele școlare și lucrările de reparații efectuate în școli, prefectul l-a invitat pe șeful Inspectoratului Școlar Județean, Marius Emilian Novac, să viziteze, împreună, școala gimnazială din Boița. „La această unitate de învățământ, se află în execuție lucrările de amenajare a grupurilor sanitare în clădirea școlii. Fondurile necesare au fost alocate de Ministerul Educației Naționale. Primarul comunei Boița, Nicolae Mohor, este convins că termenul de execuție va fi respectat, astfel încât recepția se va face săptămâna viitoare. Prefectul a verifica și alte școli din județ, înaintea începerii anului școlar”, a declarat Claudia Stanciu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii.

Tot astăzi, prefectul și inspectorul școlar general au verificat depozitul de manuale școlare al ISJ Sibiu. Până astăzi, au fost distribuite în școlile din județ 130.000 de manuale, iar numărul acestora crește zilnic, pe măsură ce editurile expediază comenzile transmise de Inspectoratul Școlar, a menționat Stanciu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*