Copreședinții PNL Sibiu cer demisia lui Ponta! „La noi, corupţia stă la masa guvernului, stă chiar în capul mesei”

Vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), deputatul Raluca Turcan, consideră premierul Victor Ponta trebuie să îşi dea demisia pentru că este urmărit penal.

„Victor Ponta a întins la maximum coarda respectului faţă de instituţiile statului şi a supremaţiei legii. A sfidat, a batjocorit, a pus mai presus de lege şi democraţie, interesul partenerului său de afaceri, al clientelei lui politice. Victor Ponta şi-a îngropat nu doar viitorul politic, ci şi partidul. Dacă va fi urmărit penal, va fi anchetat pentru că a urmărit să pună mâna pe bani, prin contracte ilegale cu statul. S-a băgat într-o complicitate pentru bani. L-a apărat pe Şova pentru ca justiţia să nu ajungă la el. Nu mai e niciun dubiu că la noi corupţia stă la masa guvernului, stă chiar în capul mesei. Un premier urmărit penal înseamnă un premier care să-şi dea demisia”, a afirmat Raluca Turcan, vineri, într-o conferință de presă.

Ea a mai adăugat că liberalii vor vota la vedere în Parlament pentru începerea urmăririi penale a lui Victor Ponta.

Și celălalt copreşedinte al organizaţiei judeţene PNL Sibiu, deputatul Mircea Cazan, îi cere șefului Executivului să demisioneze. „Cerem domnului prim-ministru, domnului deputat, domnului Victor Viorel Ponta să aibă decenţa de a-şi da demisia din fruntea guvernului acum, astăzi. Orice prim-ministru din orice lume civilizată şi nu numai şi-ar da demisia imediat dacă eşti urmărit penal. Dacă se adevereşte ceea ce au afirmat cei de la DNA, din Mickey Mouse domnul Ponta s-a transformat în Hoţu’ Mouse”, afirmă Cazan.

Copreședinții PNL Sibiu, deputații Raluca Turcan și Mircea Cazan

Copreședinții PNL Sibiu, deputații Raluca Turcan și Mircea Cazan

DNA a anunţat vineri că procurorii au dispus începerea urmăririi penale faţă de premierul Victor Ponta, la data faptelor avocat, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul de corupţie de la companiile energetice Turceni şi Rovinari privind încheierea unor contracte de asistenţă juridică.

În aceeaşi cauză, procurorii au constatat că se impune continuarea urmăririi penale faţă de Victor Ponta şi sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de conflict de interese, dintre care una în formă continuată, fapte aflate în legătură cu funcţia sa de prim-ministru, conform unui comunicat al DNA, citat de Agerpres.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*