„Coreea de Nord, nimic de invidiat”, de Adelin Petrișor, azi pe Astra Film Online

Azi de la ora 18:00, filmul „Coreea de Nord, nimic de invidiat”, de Adelin Petrișor, va fi difuzat pe Astra Film Online.

Filmul-reportaj dezvăluie, atât cât este permis, țara lui Kim Jong-un, liderul  suprem al unei distopii, cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la nașterea lui Kim Ir-sen în 2012.

Potrivit unui comunicat al Astra Film, jurnalistul Adelin Petrișor și cameramanul Cătălin Popescu descoperă Phenianul ajutați de ghidul-translator coreean care le verifică orice mișcare, le sugerează oamenilor intervievați la întâmplare pe drum ce să spună și preferă să mai adauge și de la el.

Coreea de Nord iese în evidență ca o țară propulsată de propagandă, în care liderul iese triumfător de peste tot din radiouri, megafoane de tablă și televizoare, iar oamenii dorm în picioare de oboseală în timpul discursurilor oficiale.

Nicolae Ceaușescu a vizitat Coreea de Nord și s-a inspirat din modelul dictaturii țării, implementând câteva dintre lucruri și în România.

Astra Film Online va difuza în zilele de vineri, sâmbătă și duminică filmele: Înapoi în Changa, Tatăl meu, Imre și Baloane de curcubeu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*