Cornel Stănilă, oficial preşedinte al Consiliului Director al CSU Voinţa

 

După mai multe săptămâni de discuţii, noii membri ai Adunării Generale a CSU Voinţa au parafat, în această seară, actele de constituire a noului Consiliu Director al clubului de pe „Municipal”. Astfel, Cornel Stănilă a fost investit în funcţia de preşedinte al Consiliului Director, iar alte 4 persoane au primit funcţii în organigrama clubului. Bogdan Frăţilă a fost numit director economic, Ioan Luca este director administrativ, Marius Lungu – director sportiv, iar Jorg Prohaszka, din partea Clubului Economic German Transilvania – director de marketing.

„Cornel Stănilă a fost instalat oficial în funcţia de preşedinte al Consiliului Director al clubului. El şi-a desemnat oamenii cu care va lucra, începând din acest moment. Este vorba despre un proiect pe cel puţin un an, obiectivul fiind clasarea pe unul din primele 5 locuri”, a declarat Ioan Hămbăşan, preşedintele clubului CSU Voinţa.

„Din acest moment eu şi echipa mea din Consiliul Director vom face tot posibilul ca CSU Voinţa să arate precum un club profesionist. Venim cu un proiect nou, vom schimba imaginea acestui club. Vom stabili un buget, lotul cu care vom aborda noul sezon. În ceea ce priveşte conducerea tehnică, voi purta o discuţie cu Dorin Zotincă, voi încerca să-l fac să se răzgândească, după ce şi-a dat astăzi demisia. Dacă nu vom reuşi să-l întoarcem, atunci marţi vom căuta alt antrenor, pentru că timpul e scurt până la debutul noii ediţii de campionat”, a declarat preşedintele Consiliului Director, Cornel Stănilă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*