Coronavirus 22 septembrie: Două decese și 18 cazuri noi în județul Sibiu

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 1981 de persoane (dintre care 1856 adulți și 125 copii).Până la data curentă au fost vindecate 1350 de persoane, iar 108 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.

Au murit o femeie de 81 de ani și un bărbat de 68 de ani, ambii cu comorbidități.

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv un număr total de 18 persoane acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă:

 

  • 19 – 29 de ani 2 persoane
  • 30 – 39 de ani 5 persoane
  • 40 – 49 de ani 3 persoane
  • 50 – 59 de ani 3 persoane
  • 60 – 69 de ani 4 persoane
  • 70 – 79 de ani 1 persoană

 

Conform legii nr 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, CJCCI, are în monitorizare un număr de 867 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 148 persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 83 de apeluri ca urmare a noilor prevederilor legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 55 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 132 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

Ieri, 243 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați în acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă.

Cu această ocazie, au fost verificate 742 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse; de asemenea, au fost verificate 47 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 2 mijloace de transport public în comun.

Ca urmare a acțiunilor desfășurate, 6 persoane fizice au fost avertizate în scris pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, iar alte 5 au fost sancționate  contravențional cu amenzi în valoare totală de 4.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor  Legii nr. 61/1991, în context COVID-19.

Polițiștii locali sibieni au verificat 370 de persoane, în urma cărora 5 persoane fizice au fost avertizate în scris pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Tot ieri, 6 jandarmi sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă, în stațiunile montane Bâlea Cascadă și Bâlea Lac, în zonele de îmbarcare / debarcare ale telecabinei, pe raza stațiunii Păltiniș, în stațiile mijlocului de transport în comun.

În urma desfășurării acțiunilor nu au fost aplicate sancțiuni.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale.

Inspectorii DSVSA SIBIU au efectuat un număr de 5 controale la unități de alimentație publică și de vânzare cu amănuntul a produselor alimentare din județul Sibiu. Nu au fost constatate încălcări ale legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

Puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*