Coronavirus CONFIRMAT la Continental. Cât de afectată este fabrica de la Sibiu?

Una din cele mai mari fabrici din municipiul Sibiu, Continental, are patru angajaţi confirmaţi cu COVID-19 şi alţi 59 trimişi în izolare.

„În ceea ce priveşte situaţia epidemiologică din cadrul unei companii producătoare de componente pentru industria auto, din judeţul Sibiu, au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 un număr de 4 persoane, angajaţi ai acesteia. Ca urmare a acestui fapt, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sibiu a demarat o anchetă epidemiologică pentru a identifica toţi contacţii acestor persoane. Conform primelor date raportate, s-au pus în izolare 59 de angajaţi ai acestei fabrici. De asemenea, s-au impus nişte măsuri stricte de distanţare şi protecţie astfel încât persoanele care lucrează în fabrică la acest moment să fie în siguranţă. Momentan nu se impun alte măsuri în cadrul fabricii”, a declarat ieri, purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Andreea Ştefan.

Compania Continental este printre puţinele din municipiul Sibiu care îşi testează angajaţii de COVID-19.

„Putem menţiona ca măsuri speciale faptul că fiecare angajat primeşte mască de protecţie înainte de a intra în locaţie, izolarea schimburilor sau închiderea sălii de mese. De asemenea, la intrarea în locaţie au fost instalate sisteme automate de măsurare a temperaturii, cu cameră. Acestea verifică atât temperatura, cât şi dacă angajatul poartă corespunzător masca. Aceste sisteme au fost dezvoltate intern, de către colegii noştri din echipa de Industrial Engineering. Putem confirma şi informaţia că am început în urmă cu ceva timp o campanie de testare preventivă, împreună cu Reţeaua Privată de Sănătate Regina Maria. Campania presupune testarea cu test RT-PCR a angajaţilor care sunt mai expuşi unor situaţii posibile de contaminare sau fac parte din grupele de risc, costurile fiind suportate integral de Reţeaua Privată de Sănătate Regina Maria şi Continental. În plus, ne-am alăturat campaniei de testare serologică în masă desfăşurată de Reţeaua Privată de Sănătate Regina Maria, prin care toţi angajaţii Continental se vor putea testa. Este vorba de teste serologice prin metoda imunoenzimatică care măsoară nivelul anticorpilor IgM şi IgG produşi de organism atunci când este expus la infecţia COVID-19. Continental suportă parţial costurile campaniei”, a declarat ieri, pentru AGERPRES, reprezentanta Continental Sibiu, Alice Nistor.

Joi, o altă mare fabrică din oraş, Scandia, unul din cei mai mari producători de conserve din România, a înregistrat în rândul angajaţilor patru cazuri de COVID-19 şi au fost trimiţi în izolare 52 de salariaţi, potrivit Prefecturii. Conducerea fabricii a dat asigurări că produsele sale sunt sigure pentru a fi consumate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*