CORONAVIRUS | Iohannis a promulgat legea care le permite părinților să rămână acasă în perioada în care școlile sunt închise

Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi legea care prevede acordarea de zile libere părinților în cazul în care se închid școlile.

Potrivit actului normativ, angajatorii au obligația de a le da liber salariaților în cazul în care se decide închiderea unităților de învățământ, dar și de a le plăti zilele libere cu maximum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut pe economie.

Pot beneficia de aceste prevederi părinții minorilor sub 12 ani și cei care au copii cu dizabilități înscriși în cadrul unei școli.

Deputaţii au mai stabilit și că banii vor fi alocaţi din contribuţiile de 2,25% pe care fiecare angajat le plătește statului.

”Se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităților de învăţământ unde aceştia sunt arondați, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate de către autoritățile competente cu atribuţii în domeniu”, se specifică în textul legii promulgate azi de președinte.

Proiectul a fost adoptat în procedură de urgență. în această săptămână, în Parlament.


Ștefana BABA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*