Crimă oribilă în Mediaș

Procurorii s-au sesizat din oficiu cu privire la un omor produs luni în jurul orei 3.00.

R.I., în vârstă de 88 ani, născut în Alba, domiciliat în Mediaş, s-a trezit pentru a o ajuta pe soția sa, R.D., în vârstă de 91 ani, născută în Alba, domiciliată în Mediaş, să se schimbe de haine, aceasta suferind de o afecțiune medicală din cauza căreia transpiră excesiv.

Între cei doi soți a izbucnit un conflict în cadrul căruia, inculpatul RI a lovit-o pe soția sa cu o rangă de mai multe ori în cap, după care a luat un cuțit de bucătărie cu care i-a secționat vena jugulară, victima decedând ca urmare a insuficienței cardio-respiratorii și circulatorii acute.

Prin ordonanțele procurorului din data de 08.02.2021, s-au dispus: efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul RI pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 188 alin 1 Cod pen. raportat la art. 199 alin 1 Cod pen. şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul R.I. pentru săvârşirea infracţiunii anterior menţionată.

Urmare a probatoriului administrat, prin ordonanţa din data de 08.02.2021 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reţinerea inculpatului RI, pe o durată de 24 ore, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, urmând a se înainta judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu referat cu propunere de arestare preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 30 zile.

Pe parcursul cercetărilor penale, procurorii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul Investigaţii Criminale, Poliţiei Municipiului Sibiu – Biroul Investigaţii Criminale, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu – Serviciul Criminalistic.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*