Criza de Remdesivir şi Tocilizumab, motiv de îngrijorare pentru medicii care tratează pacienţii COVID-19

Medicii care tratează pacienţii COVID-19, mai ales pe cei aflaţi în stare gravă, sunt îngrijoraţi de criza medicamentelor Remdesivir şi Tocilizumab, esenţiale pentru vindecarea acestor bolnavi, a declarat luni, pentru AGERPRES, directorul general al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu, medicul Liliana Coldea.

„Dotarea spitalului cu Remdesivir şi Tocilizumab – sunt medicamente care sunt absolut esenţiale. De Remdesivir am făcut rost, dar se pune problema de Tocilizumab, este o criză nu la nivel naţional, ci mondial. Deci este o problemă cu Tocilizumabul. Este un medicament care este absolut esenţial în tratamentul formelor severe, atunci când este acea furtună citochinică şi, dacă nu se administrează, pierdem pacientul. Este o criză. Am vorbit la minister şi ni s-a promis că o să ne trimită”, a explicat medicul Liliana Coldea.

Potrivit acesteia, deocamdată încă există aceste medicamente în farmacia spitalului din Sibiu, însă medicii sunt îngrijoraţi că stocurile nu vor fi suficiente, dacă nu ajung la timp cantităţile solicitare.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu este principalul spital unde ajung pacienţi cu COVID-19 nu doar din judeţ, ci şi din alte judeţe. Aici există o secţie clinică de Boli Infecţioase cu doar doi medici infecţionişti angajaţi, unul care vine şi face doar opt gărzi, dar care lucrează la Spitalul Militar şi medici rezidenţi care fac gărzi şi care sunt supravegheaţi de şeful secţiei. Aceşti doi medici infecţionişti consultă zilnic, toţi pacienţii COVID-19 şi cei suspecţi de COVID-19 care vin la Urgenţa spitalului. Atât de mulţi pacienţi COVID-19 sunt, încât la Infecţioase la Spitalul Judeţean nu se internează alt pacient cu altă infecţie, aceste cazuri sunt redirecţionate la Spitalul Municipal din Mediaş. Zilnic, la SCJU Sibiu apelează în medie 150 de persoane suspecte de COVID-19, la care li se face testul.

Singura Terapie Intensivă din judeţul Sibiu pentru pacienţii COVID-19, adulţi, este tot la SCJU Sibiu. Aici sunt 12 paturi ATI COVID, care nu sunt suficiente, motiv pentru care din septembrie deja sunt intubaţi şi se fac toate procedurile de ATI şi la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului, unde şi în prezent sunt pacienţi COVID-19 intubaţi, în încercarea de a-i salva. AGERPRES

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*