CSU Atlassib Sibiu, deplasare la Târgu Jiu

IMG_8047CSU Atlassib Sibiu joacă astazi, în deplasare, cu Energia Târgu Jiu, partidă care se va desfășura în sala Sporturilor Târgu Jiu, începând cu orele 19:30.

Concentrarea maximă poate fi cheia unui meci bun pe care sibienii speră să îl facă duminică seara. ”O să fie un meci puternic. Trebuie să jucăm inteligent, să jucăm disciplinat, pentru că ei joacă foarte disciplinat. Au o apărare foarte bună și forțează în atac. Trebuie să ne concentrăm pe tot parcursul meciului, 40 de minute. Nu putem juca doar 30 sau 35 de minute. Trebuie să rămânem concentrați, atât în fazele de apărare, cât și pe atac, 40 de minute. Așa vom avea o șansă bună”, spune LeVar Seals.
Deși echipa lui Miodrag Perisic se confruntă cu probleme la lot, antrenorul sibienilor speră ca jucătorii săi să dea totul pe teren.
”Echipa din Târgu Jiu joacă în Euro Challenge, a făcut investiții foarte bune, are o lista cu jucători foarte buni, și este sută la sută una dintre cele mai bune cinci- șase echipe din liga noastră. Asta o știe toată lumea. Vom vedea, mergem acolo să ne jucăm șansa, să dăm totul pe teren și, dacă avem șansa, să câștigăm, atunci să câștigăm. Nu știu cum o să fie. Noi suntem pregătiți. Noi avem ceva probleme cu lotul. De aceea, sunt un pic supărat, pentru că nu știu dacă va fi toată lumea disponibilă sau nu. Cred că nu vor fi toți disponibili, dar vom vedea mâine seară, la ora 6-7, cand începe meciul cu ce jucători o să putem juca. Facem tot posibilul pentru ca toată lumea să fie pregătită”, a declarat Miodrag Perisic, antrenor CSU Atlassib Sibiu.
Partida de duminică dintre Energia Târgu Jiu și CSU Atlassib Sibiu va fi difuzată în direct, începând cu orele 19:30, pe Digi Sport.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*