CSU Atlassib Sibiu joacă miercuri la Pitești. Igor Mijajlovic este noul jucător al galben-albaștrilor

Sibiul se întărește cu un nou jucător, înaintea meciului cu Piteștiul, în persoana lui Igor Mijajlovic.  Deocamdată nu este sigur dacă sârbul va evolua în următoarea etapă de campionat, cea care se joacă miercuri, la Pitești.

Sibienii se pregătesc intens pentru meciul de miercuri, pe care îl vor disputa în deplasare cu BCM U Pitești, de la orele 18.00. Deși au adversar redutabil, căpitanul sibienilor se declară optimist că vor face un rezultat pozitiv. “E un meci dificil, ca oricare altul din campionat. E un campionat foarte puternic, cu echipe echilibrate. Piteștiul a dovedit că este o echipă puternică, e una dintre pretendentele la play-off și, poate, cine știe, și mai sus. Totuși, noi mergem acolo la victorie, ne dorim foarte mult o victorie. Am fost aproape în ultimele două meciuri, dar, din păcate, nu am reușit. Sperăm să avem un rezultat pozitiv cu Piteștiul”, a declarat Octavian Popa Calotă.

Antrenorul sibian speră ca elevii săi să joace mai bine în partida de miercuri. “Au un lot extrem de valoros și echilibrat, cu jucători cu multă experiență, chiar și în campionatul României. Au dezavantajul că pleacă cu punctele penalizare de la federație. Chiar dacă au deja câteva victorii, sunt în spate în clasament. Va fi un meci extrem de greu pentru noi, mai ales că se joacă pe terenul lor. Noi venim după două meciuri în care am fost aproape să câștigăm, după două meciuri în care am alternat minute bune cu minute proaste și sper ca în meciurile care urmează să avem din ce în ce mai multe minute în care jucăm bine. Atunci cred că putem pretinde să și câștigăm. E timpul să facem o victorie, fiind atât de aproape de ceilalți adversari de până acum”, a declarat Dan Fleșeriu, antrenorul CSU Atlassib Sibiu.

Jucătorilor CSU Atlassib Sibiu li s-a alăturat astăzi, la antrenamente, sârbul Igor Mijajlovic. Deocamdată, el așteaptă pentru ca toate formalitățile să fie îndeplinite și, în funcție de acestea, se va stabili dacă va putea evolua în meciul de miercuri.

“Noul jucător vine exact pe poziția pe care am suferit, cea de play maker, și sper să pună mai multă ordine în echipă și va fi jucătorul de care avem nevoie. Am așteptat mult până să îl luăm pe el, l-am ales dintre mulți jucători și sunt convins că ne va ajuta mult”, a mai spus Fleșeriu.

Mijajlovic, baschetbalist de origine sârbă, în vârstă de 31 de ani, măsoară 1,93 m.  Baschetbalistul vine la CSU, dupa ce și-a început sezonul 2015/2016 alături de echipa Kaposvári din Ungaria. Anterior, a mai jucat pentru echipe din Macedonia și Slovenia, dar și în liga națională de baschet de la noi din țară, în sezonul 2009-2010, la CS Otopeni.

Igor Mijajlovic

Igor Mijajlovic

 “Sunt extrem de încântat să vin într-un oraș ca Sibiul și la o echipă cu tradiție, așa cum este CSU Sibiu. Primele impresii sunt întotdeauna bune, cred că este o echipă bună. Față de ultima dată când am fost în România, în 2009-2010, întotdeauna am urmărit rezultate, statistici. În acest moment știu puține lucruri despre echipe, dar urmează să mă documentez, să văd câteva meciuri, să văd câteva echipe cu care urmează să jucăm. Nu am prea mult timp pentru a mă adapta, dar voi face tot ce îmi stă în putință, să mă integrez în echipă cât mai curând posibil. De când am jucat în România, în 2009-2010, știu că Sibiul avea suporteri foarte gălăgioși și îmi era foarte greu să joc în postura de adversar. Vreau să le promit că de la primul antrenament, de la primul meci, voi încerca să fac tot ce îmi stă în putință pentru a mă acomoda și pentru a contribui la victoriile echipei”, a declarat Igor Mijajlovic.

Partida dintre CSU Atlassib Sibiu și BCM U Pitești va avea loc miercuri, 28 octombrie, de la orele 18.00, și nu va fi televizată.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*