Cu ajutorul Hornbach şi AIOS, trei şcoli din Sibiu vor avea de săptămâna viitoare parcări pentru biciclete

Bicicleta Zilnica_credit foto Silvana Armat Săptămâna viitoare, Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu (AIOS) împreună cu Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcţii şi grădinărit, va amenaja trei parcări pentru biciclete în şcolile din oraş, în cadrul proiectului “Bicicleta Zilnică”.
Astfel, printr-un program destinat comunităţii sibiene, Școala Gimnazială nr. 18 din cartierul Terezian, Școala „Regina Maria” și Colegiul Naţional „Octavian Goga” vor fi beneficiarele unor parcări de biciclete acoperite ce vor dispune de câte 10 locuri fiecare. În acest fel, elevii vor dispune de spaţii special amenajate în care vor putea să lase bicicletele pe parcursul programului şcolar, fără a-şi face griji privind siguranţa acestora.
Acțiunea este rezultatul unei cooperări între Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu (AIOS), un bine-cunoscut reprezentant al mediului ONG din Sibiu, și retailerul de bricolaj Hornbach, prin care se dorește promovarea unui mod de viață sănătos încă de la vârste mici. Astfel, proiectul se adresează în principal unei categorii de vârste care încă poate fi foarte uşor modelată spre adoptarea unui stil de viaţă benefic, în care mişcarea joacă un rol esenţial.
„Ne bucurăm foarte mult că am putut contribui la acest proiect şi că, având ajutorul nostru, Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu (AIOS) poate continua proiectul ‘Bicicleta Zilnică‘. Sperăm ca astfel să determinăm elevii să facă mai multă mişcare şi, mai ales, să înţeleagă beneficiile unui astfel de stil de viaţă”, a declarat Mugurel – Horia Rusu, Directorul General al Hornbach România.
De asemenea, reprezentantul companiei a mai afirmat că decizia de implicare în acţiuni sociale adresate comunităţii locale vine şi în contextul în care, săptămâna viitoare, Hornbach va deschide un magazin de materiale de construcţii şi grădinărit, situat pe Calea Şurii Mari, nr. 37.
Școlile au fost alese de comun acord cu Serviciul Public de Administrare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar de Stat Sibiu.Mugurel-Horia Rusu, Director General al Hornbach Romania

Despre Bicicleta Zilnică
Proiectul Bicicleta Zilnică a început în anul 2013 prin montarea a 37 de rasteluri pentru biciclete în tot oraşul Sibiu, în special în zone de cartiere, comerciale, cu aflux mare de oameni. Ele au fost instalate în locurile cele mai dorite de către bicicliştii sibieni, după un vot public, şi au acoperit majoritatea cartierelor oraşului. Începând de atunci, în Sibiu au apărut treptat tot mai multe rasteluri de biciclete pentru a încuraja folosirea acestui mijloc de transport în activitățile zilnice, înlocuind astfel folosirea mașinii pentru deplasările cotidiene.
#
Despre Hornbach România

HORNBACH este o companie multinaţională, de familie, care a înregistrat în exercițiul financiar 2014/2015 (data bilanțului: 28 februarie) o cifră de afaceri (netă) de peste 3,5 miliarde de Euro, în creștere cu 6% comparativ cu perioada anetrioară.
Fondată în anul 1877, HORNBACH este singura companie din domeniul construcțiilor și grădinăritului care se poate mândri cu o istorie de 5 generații. În acest moment, concernul deține 151 de magazine mixte de materiale de construcții și grădinărit, în nouă țări din Europa (Germania, Austria, Olanda, Luxemburg, Elveţia, Cehia, Slovacia, Suedia şi România), dintre care 5 în România (Bucureşti Berceni, Bucureşti Militari, Bucureşti Baloteşti, Braşov, Timişoara).
Conceptul comercial și gama de produse sunt orientate în întregime către sprijinirea proiectele clienților. HORNBACH garantează acestora prețuri mereu mici, fiind lider de piață pe acest segment. În plus, calitatea excelentă a consultanţei şi a serviciilor oferite au fost confirmate de nenumărate studii și teste independente.
Prin pionierat, ca de exemplu deschiderea primului magazin mixt de materiale de construcție și articole de grădinărit (1968), a primului megastore (1980) și a primului magazin de materiale de construcții cu conceptul drive-in (2003), HORNBACH își dovedește în permanență forța inovatoare. De decenii, HORNBACH este considerat un angajator de top, în acest moment având 16.500 de angajați care contribuie la succesul companiei, dintre aceștia peste 650 activând în România.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*