Investiție cu gândul la viitor: sediul APM Sibiu va fi clădirea cea mai prietenoasă cu mediul

Peste un an, Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Sibiu va avea un sediu adaptat schimbărilor climatice, complet renovat cu materiale ecologice și instalații performante. Actuala clădire va cunoaște „schimbarea la față“ cu bani norvegieni, iar cheltuielile de întreținere vor scădea drastic.

trif conferintaBogdan Trif, directorul executiv al APM Sibiu, a prezentat ieri macheta noului sediu al instituției. O imagine complet diferită față de „sera“ cu care sibienii s-au obișnuit pe strada Hipodromului.

Sediul va fi adaptat vremurilor

„Proiectul își propune creșterea și îmbunătățirea eficienței energetice a clădirii Agenției de Mediu, această clădire instituțională fiind foarte vizibilă în comunitatea pe care o educăm și conștientizăm, cu un mare impact asupra mentalității și comportamentului oamenilor, motiv pentru care trebuie să fim un bun exemplu pentru populație. Astfel, vom avea prima instituţie publică din țară adaptată la schimbările climatice și îmbunătățită din punct de vedere al eficienței energetice, prin dotarea ei cu sisteme de încălzire, răcire și ventilație bazate pe pompe de căldură și panouri solare, sistem de captare și recirculare a apei de ploaie, acoperiș verde și sisteme de termoizolație, rezultând o reducere a consumului anual total de energie a clădirii cu aproximativ 48 %. Ne dorim să avem clădirea cea mai prietenoasă cu mediul, atât în ceea ce priveşte microclimatul de muncă adecvat, cât şi reducerea costurilor de operare, întreținere și reabilitare a instituției“, argumentează Trif.

Adaptare constructivă şi energetică

APM_cladire_1Documentația de achiziție pentru întocmirea proiectului tehnic pentru lucrări şi execuţia lucrărilor este în procedură de validare în sistemul electronic de achiziţii publice de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice, procedură de atribuire care se desfășoară online, deschis și transparent. Totodată, prin proiectul derulat de APM Sibiu, clădirea Grădiniței „Frații Grimm“ din Sibiu va fi adaptată la schimbările climatice și îmbunătățită din punct de vedere al eficienței energetice,  rezultând o reducere a consumului anual total de energie a clădiri, cu aproximativ 30 %, la fel și în cazul clădirii Centrului Social Tg. Mureș. De asemenea, în curtea Facultății de Drept din Sibiu va fi amplasată o stație meteo, care va transmite date în timp real către Agenția Națională de Meteorologie.

Model de bune practici

APM Sibiu este promotorul proiectului „Calea verde spre dezvoltare durabilă” finanțat prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European (Norvegia, Islanda şi Lichtenstein), Granturile SEE 2009-2014, în cadrul Programului RO07 – Adaptare la Schimbări Climatice și se derulează în perioada ianuarie 2015 – ianuarie 2017. În valoare de 4.546.115 euro (din care 85% reprezintă grantul oferit prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European şi 15% cofinanţarea din bugetul naţional), este cel mai mare proiect accesat de către o agenție de mediu, atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere al anvergurii lucrărilor ce urmează a fi realizate. Proiectul este implementat de APM Sibiu, în calitate de promotor de proiect, având ca parteneri Primăria Sibiu, Primăria Brașov, Primăria Tg. Mureș,  Universitatea „Lucian Blaga”, Administrația Națională de Meteorologie și Asociația Autorităților Locale și Regionale din Norvegia.

„Prin implementarea acestui proiect, Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu și-a adus contribuţia substanțială la atragerea fondurilor europene prin elaborarea și implementarea proiectelor de mediu, prin accesarea programelor de finanţare, astfel încât se poate spune că APM Sibiu reprezintă un model de bune practici la nivelul României prin accesarea fondurilor pentru instituţiile publice. De asemenea, APM Sibiu contribuie la îmbunătăţirea performanţei de mediu la nivelul Regiunii 7 Centru, prin sprijinirea autorităților locale în găsirea celor mai bune soluții de adaptare la schimbări climatice”, conchide Bogdan Trif.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*