Cu MAȘINA FURATĂ, un tânăr fără permis a provocat un accident în centrul Sibiului!

Un tânăr din Cisnădie se află acum în arestul Poliției, după ce a furat o mașină și a provocat un accident.

În această dimineață, în jurul orei 7.00, poliţiştii rutieri au fost solicitaţi să intervină pentru soluţionarea unui accident soldat cu pagube materiale, produs la intersecția străzilor Constituţiei și Magheru.

Oamenii legii au stabilit că șoferul în vârstă de 17 ani, din Cisnădie, pe fondul lipsei experienţei în conducere, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga şi a intrat în coliziune cu un stâlp de susţinere a reţelei electrice. În urma impactului, au rezultat doar pagube materiale. Totuși, în urma cercetărilor efectuate la locul accidentului, s-a stabilit că tânărul ar fi sustras mașina din incinta unei societăţi comerciale de prestări servicii situate pe Bulevardul Corneliu Coposu, conducându-l apoi pe strada Constituţiei. De asemenea, poliţiştii spun că băiatul nici nu deţine permis de conducere.

„În prezent, șoferul se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Sibiu. El a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca în data de 30 august să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deţine permis, respectiv furt în scop de folosinţă, conform art. 336 alin. 1 din Codul Penal, respectiv art. 230 alin. 1 din Codul Penal”, a precizat agentul șef adjunct Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat