Cu preoții la psihiatru

În data de 15 martie, la sediul Protopopiatului Avrig, a avut loc o întâlnire tematică intitulată „Imaginea de sine și implicațiile sale sociale și duhovnicești”.

Evenimentul a fost organizat de către Protopopiatul Avrig și Departamentul pentru Formare Continuă al Arhiepiscopiei Sibiului, invitat la discuții fiind medicul psihiatru Andrei Pătrîncă din Sibiu. La întâlnire au participat preoți și credincioși din Protopopiatul Avrig. În prezentarea sa, medicul Andrei Pătrîncă a subliniat importanța cunoașterii de sine și modul în care imaginea asupra sinelui se alcătuiește, încă din primii ani de viață. „«Imaginea de sine» înseamnă să ai acces la propria interioritate, să te vezi, așa cum ești, cu bunele și relele din tine. A vorbi pe marginea acestui subiect este o provocare a contemporaneității deoarece moștenim sechelele comunismului, care a încercat să distrugă în om tot ceea ce este autentic, original. «A fi tu însuți», «a avea voie să fii», este de neacceptat într-un sistem fundamentalist, oricare ar fi el. În comunism, trebuia să fii cum dorește partidul, după chipul și asemănarea închipuite de el. Depășind această perioadă, suntem confruntați cu o altă provocare: ni se trasează drept modele trupuri ideale, ale căror valori supreme sunt estetica, sănătatea și ascunderea semnelor îmbătrânirii. În plus, părinții noștri au fost, cei mai mulți dintre ei, învățați să ne crească după o morală dură, inflexibilă și, nu de puține ori, au proiectat asupra noastră fanteziile lor. S-ar putea spune că nimic nu a facilitat experiența unei imagini de sine potrivite! Cu toate acestea, în viața fiecăruia au existat și persoane și circumstanțe care ne-au făcut să ne simțim prețuiți, iubiți, acceptați necondiționat”, a spus medicul Andrei Pătrîncă.

Credință și iubire

În cadrul prezentării s-a subliniat legătura dintre spiritualitate și valorizarea propriei persoane, în spiritul învățăturii creștine. „În fața acestor provocări, este important să înțelegem că acest concept, înțeles corect, este un factor important în evoluția noastră duhovnicească pe calea mântuirii. Astfel, «a te vedea pe tine», «a te prețui», «a te valoriza» nu sunt acte împotriva credinței, ci, din contră, au un extraordinar potențial spiritual. Cine se vede așa cum este are simțiri cumpătate despre sine, smerenie adevărată, slujire neprefăcută a lui Dumnezeu și a aproapelui, căci, după cuvântul Mântuitorului, însuși imperativul iubirii celorlalți trece prin treapta iubirii de sine: «Iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți» (Matei 22,39). Nedumerirea survine atunci când se confundă «iubirea sănătoasă de sine» cu «închinarea la sine» (egolatria), închinare care are drept cauză, contrar aparențelor, chiar necunoaștere, nesiguranță, neiubire de sine și căutarea dragostei în privirile admirative ale celorlalți, de exemplu narcisismul. Un exemplu de imagine de sine corectă îl regăsim în textul slujbei de înmormântare: «Chipul slavei Tale celei negrăite sunt, deși port rănile păcatului»”, a mai spus medicul Andrei Pătrîncă.

După prezentarea medicului Andrei Pătrîncă a urmat o serie de întrebări venite din partea celor prezenți, iar mai apoi au avut loc discuții pe marginea subiectului dezbătut.


Alexandru DĂDÎRLAT

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*