Culorile Ligiei Podorean au dat viață Primăriei Sibiu

Expoziția de pictură „Watercolors and Ligia Podorean Ekstrom“ a ajuns în curtea interioară a Primăriei Sibiu.

Vernisajul a avut loc în prezența artistei și a invitaților săi, dar și a iubitorilor de artă din oraș și din țară. Expoziția este una deosebită, în condițiile în care tablurile sunt realizate în acuarelă.

Tablourile create de artistă redau peisaje din Suedia, Norvegia, Danemarca, Gran Canaria, din Italia, Germania și alte țări de pe bătrânul continent, dar și din România, din locurile vizitate de aceasta.

„Am privit cu ochii și am pictat cu sufletul“

Pictorița, în vârstă de 84 de ani, a ajuns la peste o sută de expoziții în diferite țări din Europa, în cadrul marilor galerii de artă. Aceasta s-a declarat bucuroasă că a putut deschide o expiziție de pictură în acest an la Sibiu, mai ales că este și o modalitate de a-și revedea familia, prieteni și breasla în care a învățat să picteze. „Arhitectura o aveam în mine de când eram copil. În acuarelă, am redat toate imaginile la care sufletul meu a tresărit hoinărind fără opreliști, prin lumea largă. Pe petece de hârtie, bună sau proastă, cu pensule și acuarele Pionier sau Windsor-Newton am privit cu ochii și am pictat cu sufletul. Fie noapte, ploaie sau zăpadă, am căutat lumina, am căutat momentul, am așteptat clipa în care natura mi s-a destăinuit. Imaginea pe care mi-am dorit-o, spiritualizarea clipei, creația. Acuarela este rezultatul trăirii de moment, libere, integrate direct în natură, neîncorsetate de șavalet, lucrând sub influența luminii. Acuarela e o simbioză între apă și pământ. Cerul, cu tot dramatismul lui, se oglindește în apă, iar pământul înflorește în toate culorile anotimpurilor. Acuarela este o magie între apă și culori. Acuarela este o sinteză între desen, perspectivă, compoziție și un simț înnăscut al culorilor“, se destăinuie arhitecta Ligia Podorean Ekstrom.


Cosmin PAL

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat