Cultura și armata – doi poli ai încrederii. Dialog între Constantin Chiriac și generalul Ghiță Bârsan

Conferințele lunare FITS continuă în noiembrie cu o provocare interesantă: cultura în dialog cu armata: „Liniștea și siguranța pentru a putea visa”, vineri, 24 noiembrie, de la ora 18.00, la Librăria Habitus.

Evenimentul îi aduce împreună, în fața publicului, pe prof. univ. dr. habil. Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, și generalul de brigadă prof. univ. dr. ing. Ghiță Bârsan, rectorul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

„Dacă privim sondajele făcute de-a lungul timpului, întotdeauna armata a avut unul din cele mai înalte procentaje la nivelul de încredere al populației. Când vorbim de o personalitate precum dl. gen. Bârsan, trebuie să folosim superlative. Mă bucur că în pleiada de personalități pe care FITS le-a adus de-a lungul timpului în dialog cu noi, cu comunitatea, cu valorile pe care festivalul a reușit să le strângă, avem această șansă de a vorbi și de a dialoga cu o personalitate precum domnia sa, care produce încredere, care produce siguranță, care produce într-un fel lumină. Pentru că fără siguranță și încredere nu ai cum să te bucuri de lumină. Cred că este un dialog special, fiindcă în puține locuri din lume un comandant de armată se gândește, dincolo de tot ceea ce înseamnă securitatea unei țări, în primul rând la ceea ce înseamnă securitatea spirituală, la nevoia sufletului de frumos, de liniște, de cunoaștere, de încredere. Sunt dimensiuni foarte importante pe care vă invităm să le descoperiți în dialog cu dl gen. Ghiță Bârsan, în 24 noiembrie”, a declarat Constantin Chiriac.

Evenimentul este organizat de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Departamentul de Artă Teatrală al ULBS și sprijinit de Librăria Habitus. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, iar la finalul acesteia cei prezenți au ocazia să intre în dialog cu invitații, într-o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*