Cum se va aplica în România modelul german de lucru Kurzarbeit și care sunt domeniile vizate

Guvernul are pregătite două proiecte de ordonanţă de urgenţă, unul privind programul flexibil de muncă şi celălalt de sprijin pentru muncitorii zilieri şi sezonieri, a declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

 

„În mod evident, având în vedere pulsul pieţei, piaţa muncii, semnalele de la antreprenori, resimţim nevoia de a pregăti un nou set de măsuri de sprijin. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale este pregătit să vină în discuţia cu dumneavoastră pe două proiecte de ordonanţă, conturate în baza discuţiilor avute, în baza experienţei altor ţări cu care ne-am consultat şi, bineînţeles, în acord cu ceea ce poate programul SURE să acopere„, a declarat Violeta Alexandru, joi, la şedinţa Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, organizată în sistem de videoconferinţă, conform Pro Tv.

O primă prezentare se referă la programul flexibil Kurzarbeit.
Propunerea noastră este să completăm Codul Muncii (…) Din punctul meu de vedere, îmi menţin propunerea ca în Codul Muncii, prin ordonanţa pe care o iniţiem, să introducem un capitol pentru aceste situaţii excepţionale, adică în situaţii de urgenţă, în situaţii de alertă, repet, în situaţii excepţionale, nu pentru totdeauna (…), venim cu următoarele propuneri pe care le trec în revistă pe scurt. Practic, plata salariului brut pentru fiecare angajat care va fi beneficiar al acestei măsuri de muncă flexibilă se va împărţi între angajator, care va acoperi cel puţin 50% din durata prevăzută în contractul individual de muncă cu normă întreagă şi stat, care va acoperi 75% din diferenţa între salariul de bază brut din contract înainte de perioada de criză şi salariul de bază brut aferent orelor de muncă efectiv prestate ca urmare reducerii programului. Aceasta este esenţa prevederii noastre”, a spus Violeta Alexandru, conform Agerpres.
Ministrul Muncii a precizat că Executivul se gândeşte la o perioadă de implementare a măsurii de „până la sfârşitul anului sau 3 luni”.
„Angajatorul are obligaţia să informeze sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, anterior, bineînţeles, comunicării deciziei salariatului. În baza comunicării deciziei angajaţilor se operează modificările corespunzătoare în Revisal. În luna următoare în care programul de lucru a fost redus se achită integral sumele datorate către angajat, adică salariul pentru timpul de lucru efectiv prestat în luna precedentă şi suma datorată către stat. Se achită integral contribuţiile către stat pentru timpul de lucru prestat şi pentru suma alocată de stat. În baza documentelor necesare se solicită de către fiecare angajat prin mijloace electronice decontul de AJOFM-urile din judeţele în care respectiva societate comercială are sediul, iar AJPFM intenţionăm să facă decontul în 15, suntem dispuşi să ne asumăm şi 10 zile lucrătoare”, a spus Alexandru.
Propunerea noastră este să se aplice în următoarele domenii identificate ca fiind domeniile cele mai vulnerabile în acest moment în legătură cu această măsură, şi anume: agricultură, turism, organizări evenimente şi HORECA„, a spus Violeta Alexandru.
Violeta Alexandru s-a referit şi la a doua măsură avută în vedere de Guvern privind „acoperirea într-un procent de 35% din remuneraţia cuvenită celor care lucrează în activităţi de tip zilier”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*