Curs festiv în aer liber

Sub egida programului cultural Sibiu Smart, anul universitar se încheie cu mare fast în Piaţa Mare, acolo unde, în data de 28 mai, absolvenţi celor nouă facultăţi se vor reuni la cursul festiv şi vor cânta „Gaudeamus“. „Vrem să ieşim dintre zidurile universităţii şi să arătăm oraşului ce înseamnă mediul academic. Pentru prima dată în Sibiu şi în ţară, vom celebra acest moment împreună, iar elevii vor avea ocazia să vadă ce înseamnă un eveniment de mare ţinută şi care sunt cele nouă facultăţi“, explică Liliana Popescu, directorul Casei de Cultură a Studenţilor Sibiu. Absolvenţii fiecărei facultăţi vor fi îmbrăcaţi în robe şi vor purta eşarfe de culori specifice fiecărei facultăţi. „Punctul de întâlnire va fi parcarea Cazarmei 90, în jurul orei 18.30, de unde vom porni pe bulevardul Nicolae Bălcescu, pentru a ne reuni cu toţii în Piaţa Mare“, anunţă Liliana Popescu, directoarea Casei de Cultură a Studenţilor.

 

Cei mai buni studenţi vor fi premiaţi

În cadrul aceluiaşi eveniment, vor fi premiaţi cei mai buni studenţi ai fiecărei facultăţi, deşi sesiunea de examene este încă în desfăşurare şi ierarhizarea s-ar mai putea schimba. „Vor fi premiaţi cam doi studenţi pe fiecare facultate. Cei mai buni vor urca pe scenă şi vor primi o diplomă care le va aduce puncte în plus la CV. Nu vrem să răsplătim şefii de promoţii, ci prestaţia academică, sportivă sau culturală a celor care s-au remarcat de-a lungul anilor de studiu“, declară Ioan Bondrea, rectorul Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu. Universitatea va suporta costul robelor şi eşarfelor, toca urmând să rămână amintire fiecărui student. „Dacă o aruncă în aer, e problema fiecăruia dacă şi-o mai recuperează!“, glumeşte Liliana Popescu.

Tudor Chirilă cântă pentru tinerii sibieni

Tot marţi, 28 mai, va fi predată cheia Universităţii viitoarei generaţii, această manifestare urmând a deveni o tradiţie în Sibiu. Cursul festiv va începe la ora 19.00 şi va fi urmat de un concert în aer liber, susţinut de Tudor Chirilă şi trupa „Vama“, de la ora 21.00.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*