Dan Barna: USR nu va susține Guvernul Grindeanu în situația unei moțiuni de cenzură

Viceliderul grupului deputaților USR, deputatul de Sibiu Dan Barna, a infirmat astăzi informația potrivit căreia parlamentarii Uniunii vor susține Guvernul Grindeanu în cazul unei moțiuni de cenzură.

Dan Barna

„A apărut pe surse informația că USR ar susține Guvernul Grindeanu în situația unei eventuale moțiuni de cenzură pe care PSD ar face-o. Este o știre complet falsă. În niciun caz Uniunea Salvați România nu va susține un guvern despre care am spus în întreaga perioadă că este un guvern incompetent și un guvern toxic pentru România. Asta ca să fie o dezmințire oficială a acelei știri care înțeleg că circulă în spațiul virtual”, a afirmat Barna, într-o conferință de presă a parlamentarilor USR, citat de Agerpres.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*