De astăzi, CFR mai are doar doi ani pentru a rezolva problema întârzierii trenurilor

Călătorii de pe căile ferate din UE îşi pot deconta 25% până la 100% din preţul biletului, dacă trenurile întârzie şi, astfel, creează pagube pasagerilor. Călătorii din România trebuie să mai aştepte, însă, până la 3 decembrie 2019 pentru astfel de facilităţi.

O prevedere dintr-un Regulament al Comisiei Europene potrivit căruia călătorii trebuie despăgubiţi dacă trenurile întârzie mai mult de 60 de minute se va aplica şi în România doar din 3 decembrie 2019. Până atunci, liniile ferate din ţara noastră ar trebui reabilitate, însă până în prezent nu s-a schimbat nimic relevant în acest sens.

Încă din 2007, în Uniunea Europeană călătorii primesc despăgubiri de 25% din preţul biletului dacă trenurile întârzie între 60 şi 119 minute sau de 50% pentru întârzieri de peste 120 de minute. Despăgubirea poate ajunge la 100% plus cazarea pe o noapte la un hotel de trei stele – cameră single – dacă întârzierea trenului a provocat pierderea ultimei legături feroviare din acea zi.

În România, aceste facilităţi se acordă numai călătorilor din trenurile internaţionale, pentru cei din trenurile naţionale existând o derogare care va expira la data de 3 decembrie 2019.

Dacă în România s-ar aplica acum această prevedere, CFR Călători ar da faliment în câteva zile, acesta fiind argumentul în baza căruia Guvernul de la Bucureşti a obţinut o derogare de la aplicarea respectivului regulament european. Derogarea a fost obţinuă în 2009 pentru 2014, apoi o altă derogare a fost obţinută în 2014, pentru 2019, Guvernul român invocând motivul că infrastructura feroviară românească nu permite respectarea întocmai a orarelor din mersul trenurilor. Altfel spus, CFR Călători (ca şi operatorii privaţi) ar da faliment instantaneu dacă ar trebui să despăgubească imediat toate întârzierile trenurilor, care în ultimii ani au însumat zeci de mii de ore, potrivit agenției Mediafax, preluată de Monitorul de Cluj.

Dar 3 decembrie 2019 va fi un termen de „deadline final”, adică indiferent ce pierderi ar suferi CFR Călători întârzierile vor fi decontate pentru că România nu va mai putea primi o altă derogare. Ce pierderi ar suferi CFR Călători, dacă s-ar aplica de azi, nu din 2019, normativul european? Pentru a răspunde la această întrebare, este suficient să reamintim că în fiecare an transportatorul public feroviar de pasageri (ca şi companiile private) acumulează întârzieri de ordinul zecilor de mii de ore din cauza stării proaste a infrastructurii.

Astăzi, când mai sunt doar doi ani până la termenul-limită (3 decembrie 2019), am putea spune că mai e destul timp pentru ca infrastructura feroviară din România să permită CFR Călători (şi, desigur, celorlalţi transportatori feroviari de pasageri) să-şi respecte orarele de circulaţie. Dar putem observa că nu e chiar aşa, văzând ce (nu) s-a făcut în ultimii ani. Ar mai fi deci un anumit timp, dar acesta este tot mai scurt, iar operatorii feroviari – nici cel public, CFR Călători, nici ceilalţi, particulari – nu dau semne că ar fi preocupaţi de această apropiere a limitei.

Deocamdată, până la data de 3 decembrie 2019, călătorii din România sunt nevoiţi să se mulţumească cu scuzele (eventuale) adresate prin megafoane în cazurile în care trenurile au întârziat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*