E o iluzie să credem că, într-o societate construită pe fundamentul existenței și funcționării libertăților, bunăstarea unora este posibilă și se bazează (numai și numai) pe sărăcirea altora.

Viorel Nistor

Acest lucru cred că se întâmplă, în mod consacrat, în societățile anarhice (suborganizate sau slab organizate) și în dictaturi (societăți segregate, supraorganizate). În modelul de organizare de tip democratic, libertatea asigură un sistem al vaselor comunicante care face posibilă coeziunea, evoluția și dezvoltatea societății în întregul ei, iar relativa omogenitate în diversitate nu este o piedică, ci o premisă favorabilă și, poate, o condiție a prosperității comune.

Dacă cei care prețuiesc libertatea (ca valoare socială importantă) și au încredere în sistemul democratic (ca formă de organizare socială ce o face posibilă) sunt o majoritate, atunci trebuie să le asigure, conștient și asumat, condiții optime de existență. Căci, ne arată istoria (și o putem constata cu proprii ochi), libertatea nu este un „produs natural” (să crească singură pe marginea drumului), iar democrația nu este un sistem care să funcționeze de la sine, automat, necondiționat. Dimpotrivă, sunt necesare participarea, implicarea, asumarea, solidaritatea și vegherea tuturor ca acest tandem să funcționeze.Cred că este una din principalele lecții ale tranziției românești de la totalitarism la democrație.

N-o voi lungi prea mult, prin a accentua importanța libertății de exprimare  – îndeplinită de către presă – ca pilon esențial de susținere a democrației, înainte de a ajunge la subiectul care mă interesează de fapt – criza media în general și criza presei locale în special.  Voi sublinia doar că, în ciuda neajunsurilor ei, a mersului câine-câinește, datorăm mult presei pentru evoluția (intrinsecă și extrinsecă) a societății românești din ultimele decenii. Presa i-a ajutat pe oamenii ieșiți din „beciul dictaturii” să-și deschidă ochii, să vadă, să înțeleagă, să compare, să învețe, să progreseze, să lupte, să protesteze, iar aceste lucruri i-au ajutat să se schimbe, să caute, să găsească, să aibă realizări, să-și construiască destine, în acest vârtej amețitor al schimbărilor. Nu cred că a existat pentru oameni o călăuză mai bună a tranziției.

Iar în calea presei s-au pus mai degrabă piedici decât ajutoare, cele mai multe din partea politicului și, cu totul nepotrivit, din partea statului, prea impregnat de interese partizane, personale și financiare. Iar dacă pe unii i-a ajutat să se îmbogățească (pe bune), pe alții a încercat să-i împiedice s-o facă prin jaf și corupție, e drept, nefiind „câinele de pază” perfect. Întotdeauna, în acești ani, presa a avut mai mulți inamici decât prieteni, mai mulți au încercat s-o folosească, decât s-o sprijine, mai mulți s-o acapareze, decât să-i ofere libertate. Încet-încet, presa n-a mai fost o destinație finală (pentru investitori), ci una intermediară, un fel de instrument care doar ajuta la ceva (nu unui scop propriu). Astfel că și investițiile curate s-au rărit (unele au dispărut) și investitorii (o parte) au cedat, sub presiunea tentațiilor sau a amenințărilor.

Uităm prea ușor și prea des cât de multe datorăm presei libere și cât de multe am avea de pierdut în lipsa ei.

Iar presa locală a fost mereu copilul cel mic, neglijat și lăsat la urmă, deși, pe drept cuvânt, se spune că „toate știrile din lume sunt locale”. Mai întâi, a fost cenușăreasa presei centrale, acum a ajuns „cenușăreasa-cenușăresei”, de când însăși presa mainstream (din toată lumea) e subordonata internetului. Sunt multe de spus aici, dar esențial este că, în condițiile hegemoniei giganților online-ului, modelul de business media bazat pe publicitate este depășit și trebuie cât mai repede înlocuit și găsite surse alternative de finanțare. Iar dacă presa mare nu mai rezistă concurenței titanilor globali (Google, Facebook, Twitter, Youtube, Apple etc.) atunci ce va face presa locală?

Aceasta este una dintre preocupările fundamentale în întreaga lume democratică, pentru găsirea unor noi modele de afaceri care să viabilizeze presa, în general, cea locală în special, să o ajute să reziste, să poată supraviețui, recunoscându-i-se rolul și importanța în societate. Tema se află în atenția cercetătorilor de pretutindeni, antreprenorilor, organizațiilor nonguvernamentale, a statului și, nu în ultimul rând, a celor implicați direct, comunitatea profesională sau cea patronală din domeniul jurnalismului.

Ce-i de făcut la noi și cine să facă?

Nu ne putem raporta la modelul francez, cu un stat altfel croit și care a întâmpinat, încă din 2015, la nivelul de minister, problemele noului ecosistem media și perturbațiile provocate de revoluția tehnologică (criza printului, invazia internetului, dezvoltarea media digitală, scăderea publicității etc.). Nu ne putem raporta nici la modelul american, unde o puternică societate civilă, (o mulțime de asociații, ONG-uri) este implicată și preocupată de soarta jurnalismului, inclusiv a celui local. Recent, s-a creat un fond pentru instruirea și susținerea a o mie de jurnaliști care activează în media locală, ca simplu exemplu.

Am putea încerca un model românesc în care comunitatea locală să sprijine presa locală?

Înțeleg prin asta comunitățile de afaceri, cele profesionale, Primăria, Consiliul Județean, mediul academic, ONG-urile și altele. Fiecare în parte și toți laolaltă datorăm câte ceva presei libere. Iar ca să fie liberă, presa mai întâi trebuie să supraviețuiască.

Dacă se discută, înseamnă că se caută, dacă se caută, înseamnă că se poate găsi!


Viorel NISTOR

Lasă un răspuns