Debut cu victorie în Liga 1

Ştefan Blănaru, revelația sezonului trecut, este și autorul primului gol pentru FC Hermannstadt în Liga 1.

foto: Cosmin Călinescu

Nou-promovata FC Hermannstadt a debutat cu dreptul în Liga I de fotbal, aseară, printr-o victorie cu scorul de 1-0 (1-0), pe teren propriu, la Târgu Mureş, în prima etapă a sezonului 2018-2019.

Primul gol al sibienilor în eşalonul de elită al fotbalului românesc a fost reuşit de Ştefan Blănaru (11).

Gazdele au mai avut ocazii prin Petrişor Petrescu, a cărui centrare a căzut pe bara transversală (24), şi prin Alex Curtean (40), care a reluat cu capul pe lângă poartă.

Sepsi şi-a creat două situaţii notabile prin Simonovski (50) şi Stephan Drăghici (59), dar şuturile lor au fost respinse de portarul Căbuz.

foto: Cosmin Călinescu

FC Hermannstadt – ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1-0 (1-0), stadion Trans-Sil – Târgu Mureş

  • A marcat: Ştefan Blănaru (11)
  • Arbitru: Ovidiu Haţegan (Arad); arbitri asistenţi: Adrian Radu Ghinguleac, Mircea Mihail Grigoriu; arbitru de rezervă: Horia Gabriel Mladinovici (toţi din Bucureşti)
  • Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) – CCA, Bogdan Buhuş (Bârlad) – LPF

One Comment

  1. 1.Felicitari pt. victorie si pt. puterea de lupta a echipei. 2.Nota 10 portarului Cabuz si galeriei sibiene. 3.Niciodata echipa noastra nu a fost dominata ca in aceasta repriza a doua! 4. Jocul nostru este stereotip. Ne aparam cu indarjire, bubuim mingea spre inaintasi, doar-doar iese ceva. Mai avem de lucru la constructie si la relatiile de joc. 5.Hai Sibiul-Hermannstadt!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*