Debut în deplasare

AFC Hermannstadt începe noul sezon de Liga 1 în deplasare, într-un meci împotriva celor de la Dinamo București.

Echipa s-a reunit în această săptămână, după o scurtă vacanță.

Până să reînceapă antrenamentele, fotbaliștii FCH au efectuat vizita medicală și au făcut testarea COVID-19 împreună cu staff-ul echipei, care a avut un rezultat negativ.

În lot au apărut jucători noi – fundașii Adrian Scarlatache, Claudiu Belu, Luca Florică, mijlocașul ofensiv Edson Pires și vârful de atac Fabio Fortes, ambii veniți din Portugalia și un nou team manager în persoana lui Sorin Boiangiu. De asemenea, Srgian Luchin, Alin Dobrosavlevici și Andrei Cordea, fotbaliști care au făcut parte din lotul echipei în sezonul trecut, nu au mai continuat cu FCH în noul sezon. La fel și golgheterul Gabriel Debeljuh, care a fost transferat la CFR Cluj, campioana României.

Pentru meciul cu Dinamo, Ruben Albes, antrenorul principal al AFC Hermannstadt, nu se va putea baza pe căpitanul Ousmane Viera și pe mijlocașul David Caiado, ambii accidentați.

„Cred că ne așteaptă un sezon foarte, foarte dificil și solicitant. Am avut foarte puțin timp ca să ne recuperăm după campionatul trecut. Desigur că ne-ar fi utili acum încă 4-5 jucători în plus, dar care să ne și aducă un salt calitativ. Cu toate acestea, vom aborda fiecare meci la victorie. Ne-am antrenat într-un mod foarte alert, într-un mod puternic, dur. Sper ca toți jucătorii pe care îi am acum disponibili să fie apți în prima etapă cu Dinamo. Dinamo București este un club istoric. Cei care sunt acolo pregătesc fiecare meci având acest bagaj istoric în spate,  în ideea respectului pe care îl impune acest club în fotbalul românesc. Și de asta ne așteaptă un meci dificil, dar putem să începem cu bine noul sezon, ca să putem construi o echipă puternică. Evident că acest start nu are loc în cele mai bune condiții, dar vom munci și ne vom pregăti pentru a obține un rezultat pozitiv cu Dinamo”, a declarat Ruben Albes.

Partida se va disputa luni, 24 august, de la ora 21, pe Arena Națională. Meciul va fi fără spectatori, pentru mai multă siguranță impusă de pandemia COVID-19.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*