Deprimat după moartea mamei, un tânăr din Sibiu a plecat de acasă!

Un adolescent din Sibiu este căutat cu disperare de familia sa. Rudele au apelat și la ajutorul Poliției.

Tânărul se numește Sergiu Sălăjan Iacob, are 18 ani și locuiește în cartierul Gușterița. Potrivit unor surse, Sergiu a fost foarte afectat de moartea mamei sale și a plecat de acasă sâmbătă, 26 ianuarie, în jurul prânzului, fără a mai reveni.

Polițiștii sibieni au început căutările, sâmbătă, după ce au fost sesizați despre dispariția băiatului, dar deocamdată nu au avut succes.

Sergiu Sălăjan Iacob are 1,80 m înălțime, constituție atletică, aproximativ 80 kg, păr brunet, ochi negri. La data dispariției, purta o geacă neagră de fâș, pantaloni negri de trening și adidași.

Cei care pot oferi informații despre băiatul dispărut sunt rugați să apeleze numărul unic de urgență 112, să contacteze cea mai apropiată secție de Poliție sau direct familia lui Sergiu, la numerele de telefon 0756.326.395, 0746.058.487.

„Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu caută un tânăr în vârstă de 18 de ani care a plecat de la domiciliul său din municipiul Sibiu, fără a mai reveni. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea persoanei în cauză sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112.

La data de 26 ianuarie 2019, un sibian a sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu despre faptul că, la aceeași dată, fiul său, IACOB SĂLĂJAN SERGIU, în vârstă de 18 ani, a plecat de acasă, într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni.

Semnalmente: înălţime 1,80 m, greutate 83 kg, păr șaten, fir drept, tuns scurt, faţă ovală, ten măsliniu, constitutie atletică. Nu prezintă semne particulare. La data plecării, tânărul purta un tricou de culoare maro, o geacă de fâș de culoare neagră, o pereche de pantaloni sport cu inscripția „LACOSTE” și o pereche de adidași din pânză de culoare neagră”, transmite Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*