Deșeurile, transformate în ornamente pentru pomul de Crăciun

Asociația Happy Carp Team Sibiu a organizat, sâmbătă, la un restaurant din oraș, un atelier de confecționare a podoabelor de brad din materiale reciclabile.

Astfel, 30 de copii au învățat despre importanța protejării mediului înconjurător alături de membrii asociației. Cei mici au confecționat podoabe de brad din cofraje de ouă, reviste și ziare sau cotoare de hârtie igienică. La finalul evenimentului, copiii participanți au primit diplome și fulare pentru “Cei mai îndemânatici ecologiști Happy”.

„Copiii au învățat despre colectarea selectivă a deșeurilor și de ce este acest lucru important. Au aflat că, într-un singur an, familia lor consumă hârtie produsă prin tăierea a șase copaci sau că unei bucați de sticlă aruncată în natură îi trebuie un milion de ani ca să se descompună. Au înțeles și au văzut practic cum ceea ce oamenii mari numesc deșeuri se pot refolosi și chiar pot deveni podoabe.
Dorim să continuăm acest fel de campanii de conștientizare cu privire la modul în care cetățenii pot contribui la protejarea mediului înconjurător”, a precizat Valentin Vasilescu, președintele Asociației Happy Carp Team.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*