Dezinsecție în parcurile și zonele verzi din Sibiu

Din 3 mai, firma contractată de Primăria municipiului Sibiu va efectua prima etapă de dezinsecție împotriva țânțarilor și căpușelor.

În perioada 3-5 mai se va interveni în parcurile și zonele verzi din Sibiu care aparțin domeniului public, inclusiv zona Pădurii Dumbrava. Se vor utiliza substanțe cu spectru larg, care să combată aceste insecte. Conform caietului de sarcini, substanțele insecticide utilizate trebuie să fie avizate în România, oferta tehnică urmând să includă și avizul Ministerului Sănătății – Institutul de Sănătate publică pentru a atesta conformitatea.

În teren se va lucra cu patru echipe, care vor împrăștia noaptea și dimineața devreme substanțele active.

Următoarea etapă de dezinsecție împotriva țânțarilor va avea loc în perioada iunie-iulie, apoi în septembrie – octombrie. Împotriva căpușelor se va mai acționa la începutul lunii august.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*