Direcţia Silvică Sibiu va regenera artificial 148 hectare de fond forestier

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva va planta circa 19 milioane de puieţi forestieri în campania de împăduriri de primăvară.

Romsilva va planta aproape 19 milioane de puieţi forestieri în cursul campaniei de împăduriri de primăvară, în fondul forestier de stat administrat, regenerând 8.998 de hectare, adică 71,8% din programul anual de regenerare a pădurilor de stat, informează regia, într-un comunicat de presă.

Campania de împăduriri de primăvară se desfăşoară în cadrul proiectului „O pădure cât o ţară” iniţiat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi derulat sub înaltul patronaj al Preşedinţiei României.

Din cele 8.998 de hectare, 6.054 hectare vor fi regenerate natural, iar 2.944 hectare prin regenerări artificiale.

Cele mai mari suprafeţe de fond forestier regenerate natural se află în zonele de deal şi munte şi se regăsesc pe raza direcţiilor Silvice Suceava, cu 860 hectare, Caraş – Severin, cu 567 hectare, Neamţ, cu 430 hectare, Vaslui, cu 409 hectare, şi Maramureş, cu 389 hectare.

Direcţia Silvică Suceava va regenera artificial 990 hectare fond forestier, urmată de direcţiile silvice Maramureş, cu 235 hectare, Cluj, cu 201 hectare, Sibiu, cu 148 hectare, şi Neamţ, cu 145 hectare.

Totodată, pe alte 54 de hectare din județul Sibiu se vor face completări, în această primăvară.

Programul anual de regenerare a fondului forestier de stat administrat de Romsilva prevede, în cele două campanii de împăduriri, de primăvară şi de toamnă, regenerarea a 12.531 de hectare, din care 8.073 prin regenerări naturale şi 4.458 prin regenerări artificiale. În cele două campanii vor fi plantaţi peste 28 de milioane puieţi forestieri, cu o investiţie de 199,2 milioane lei.

Harta interactivă a tuturor şantierelor de împăduriri din fondul forestier de stat administrat de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva poate fi consultată la următoarea adresă de internet: https://bit.ly/3cyWeIs.

În ultimii şapte ani, Romsilva a regenerat 111.554 hectare fond forestier de stat şi a plantat, în acest interval, peste 200 milioane de puieţi forestieri.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare fond forestier proprietatea publică a statului, aproximativ 48% din totalul pădurilor la nivel naţional.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*