Laura Vîlsan, directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu va fi, mâine, ajutorul lui Moș Nicolae.

Astfel, ea își va împărți câteva dintre atribuții cu 15 copii din centrele de plasament aflate în subordinea DGASPC Sibiu care s-au înscris la concursul „Director pentru o zi la DGASPC Sibiu”.

Participanților la concurs li s-a cerut să scrie un eseu prin care să argumenteze motivele pentru care și-ar dori să ajungă director și ce ar face sau ar schimba dacă ar ocupa această funcție.

“Am vrut să lansez această provocare copiilor noștri din dorința sinceră de a afla ce ar face un copil instituționalizat dacă ar fi director, iar răspunsurile acestora au fost revelatoare, pragmatice, dar și foarte emoționate. Vă pot exemplifica anumite acțiuni, sfaturi pe care le-am primit:
«Aș zugrăvi pereții în altă culoare, ne-am săturat de alb, aș face o sală de sport și aș planta pomi fructiferi!» (Luis)
«Aș duce copiii în fiecare duminică la concerte, festivaluri, evenimente pentru recreere și relaxare!» (Andreea)
«I-aș duce să-și viziteze familia o dată pe lună, mi-e foarte dor de părinți, e foarte greu să stai departe de ei!» (Alexandra)
«Aș vizita toate centrele, iar unde văd copii nefericiți i-aș duce o lună la un alt centru unde am întâlnit copii cu zâmbetul pe față!» (Daniel)
«Aș angaja o mamă la fiecare copil, care să ne asculte și să ne înțeleagă problemele!» (Sebastian)
«După ieșirea copiilor din centre le-aș oferi un loc unde să locuiască, un loc de muncă pentru ca să se întrețină, pentru a-și construi o familie!» (Larisa)
«Le-aș spune să învețe bine la școală, le-aș mări salariile la angajați pentru că ne învață numai bine!» (Claudia)
Vă mărturisesc că unele răspunsuri m-au emoționat profund și abia aștept să petrec câteva ore cu acești copii, la finalul cărora să aflăm, împreună, care dintre ei va fi viitorul director general al DGASPC!”, a declarat Vîlsan.

15 copii s-au înscris în concurs (opt de la Centrul de Plasament pentru Copii cu Dizabilități Turnu Roșu, 5 de la Centrul de Plasament Orlat și doi de la Centrul de Plasament Agârbiciu). Aceștia își vor petrece câteva ore alături de directorul general, Laura Vîlsan, miercuri, 6 decembrie, începând cu orele 13.30. Ei vor participa la ședințe, întâlniri, vor avea ocazia să afle cum se derulează activitatea instituției, ce presupune, cum se iau decizii în interesul copiilor și vor putea să aprecieze câtă muncă, efort, seriozitate și determinare presupune o astfel de funcție. La finalul zilei, toți copiii vor primi pungi cu dulciuri, diplome și pizza din partea lui Moș Nicolae, prin intermediul directorului Laura Vîlsan.

Lasă un răspuns