Directorul executiv al DSVSA Sibiu rămâne în arest la domiciliu

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a menţinut luni decizia Tribunalului Alba prin care directorul executiv al DSVSA Sibiu, Şerban Constantin Ţichindelean, acuzat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) de abuz în serviciu, conflict de interese şi răspândirea bolilor la animale, a fost arestat la domiciliu pentru 30 de zile.

SERBAN TICHINDELEANPurtătorul de cuvânt al CA Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat, pentru AGERPRES, că instanţa a respins contestaţiile depuse cu privire la decizia Tribunalului Alba, astfel încât Ţichindelean rămâne în arest la domiciliu, cu respectarea unor obligaţii prevăzute de lege. De asemenea, CA Alba Iulia a păstrat decizia Tribunalului şi în ceea ce îl priveşte pe consilierul juridic al DSVSA Sibiu, Cosmina Mirela Olteanu, pentru care fost a dispusă măsura controlului judiciar. Decizia CA este definitivă, a menţionat Cosmin Muntean.

Tribunalul Alba a respins săptămâna trecută propunerea formulată de DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia privind arestarea preventivă a directorului executiv al DSVSA Sibiu, Şerban Constantin Ţichindelean.

Directorul executiv al DSVSA Sibiu a fost reţinut, la începutul săptămânii trecute, de procurorii DNA, el fiind acuzat de opt infracţiuni de abuz în serviciu, conflict de interese şi răspândirea bolilor la animale. În acelaşi dosar, procurorii au reţinut-o şi pe Cosmina Mirela Olteanu, acuzată de două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în forma complicităţii.

Potrivit DNA, Ţichindelean a procedat, în mod abuziv, la rezilierea contractului de concesiune a Circumscripţiei Sanitar Veterinare Jina, ce fusese încheiat cu Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, şi a încheiat, în condiţii nelegale, un contract similar cu un anumit medic veterinar. Astfel, la data de 25 februarie 2013, a emis, fără respectarea competenţei materiale şi teritoriale a DSVSA Sibiu, notificarea de reziliere a contractului de concesiune, înscris care a fost avizat pentru legalitate de către consilierul juridic Cosmina Olteanu.

De asemenea, în perioada 2011-2013, deşi ocupa funcţia de director executiv al DSVSA Sibiu, Şerban Ţichindelean a coordonat, în mod direct, activitatea desfăşurată de concesionarul SC CHERRY SRL, societate în care două persoane din familia sa deţin calitatea de asociaţi.

La data de 27 iunie 2014, directorul DSVSA Sibiu a coordonat, în mod direct, cu sprijinul unei persoane, recoltarea probelor de la anumiţi agenţi economici, în condiţii care încalcă principiul controlului inopinat. Procurorii mai spun că, anterior, la data de 24 iunie 2014, i se atrăsese atenţia, prin intermediar, uneia dintre persoanele juridice supuse controlului, cu privire la faptul că rezultatele unor probe sunt necorespunzătoare şi, ca urmare, există posibilitatea iniţierii unor controale de către DSVSA Sibiu.

AGERPRES

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*