Dolarul a urcat la 4 lei

Perechea euro/leu a continuat să fie una plată. În schimb, dolarul şi francul elveţian au cunoscut creşteri, datorate evoluţiei lor pe pieţele internaţionale.

Dolarul american testează în ultimele zile revenirea peste pragul de 4 lei, nivel care a fost atins ultima dată în 12 septembrie. Cursul său a urcat de la 3,9812 la 3,9933 lei, influenţat de evoluţiile de pe pieţele internaţionale, iar cotaţiile au crescut pe cea locală de la 3,988 până la 4,005 lei.

Cursul euro a scăzut uşor, de la 4,4534 la 4,4509 lei, pe o piaţă calmă, aşa cum o arată şi culoarul de tranzacţionare care a fost cuprins între 4,4490 şi 4,4530 lei. Cotaţiile de la 14:00 erau de 4,4490 – 4,4520 lei.

Piaţa valutară era calmă, investitorii aşteptând deciziile de politică monetară ale Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane (FOMC).

Probabilitatea redusă ca FOMC să surprindă pieţele cu o creştere, după nouă luni, a dobânzii-cheie, va avea ca efect menţinerea leului în culoarul 4,44 – 4,47 lei. Presiuni de depreciere ar putea apare de luna viitoare, odată cu apropierea de momentul alegerilor parlamentare, cât şi a înmulţirii incertitudinilor privind economia mondială sau a politicilor monetare ale principalelor bănci centrale.

Creşterea cererii de monedă elveţiană, investitorii căutând plasamente cât mai „sigure”, au apreciat-o la 1,088 – 1,092 franci/euro, provocând o creştere a cursului de la 4,0739 la 4,0866 lei, maxim al ultimelor patru săptămâni.

Monedele din regiune aveau evoluţii stabile faţă de euro, cea poloneză tranzacţionându-se între 4,296 şi 4,308 zloţi iar cea maghiară între 308,3 şi 309,1 forinţi.

Pe pieţele internaţionale, investitorii se arătau foarte prudenţi, iar euro făcea un pas înapoi şi se tranzacţiona la 1,1123, minim al ultimelor şapte săptămâni, şi 1,1158 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*