Dolarul în picaj, francul la maximul ultimelor 4 luni

Sondajele realizate în SUA înainte de alegerile prezidențiale, care îl dau drept câștigător pe Donald Trump, au creat anxietate pe piețele financiare și au crescut aversiunea față de risc.

Conform unui ultim sondaj, în contextul noii anchete a FBI în scandalul emailurilor personale ale lui Hillary Clinton, candidatul republican are un avans de un punct procentual faţă de adversara sa democrată pentru prima dată în ultimele şase luni.

În aceste condiții cursul dolarului american a scăzut de la 4,0954 la 4,0652 lei, mai jos cu 7,8 bani față de începutul săptămânii trecute. Cotațiile de piață fluctuau între 4,056 si 4,079 lei.

Aversiunea față de risc a dus la creșterea plasamentelor în monedă elvețiană, care s-a apreciat la 1,075 – 1,079 franci/euro, valori care se mai întâlneau la sfârșitul lui iunie. Pe acest fond cursul a crescut de la 4,1574 la 4,1787 lei, o medie mai ridicată, de 4,1990 lei fiind atinsă în 27 iunie.

Raportul euro/leu a avut o evoluție calmă, tranzacțiile din piața valutară realizându-se între 4,499 și 4,508 lei, astfel că media a coborât de la 4,5056 la 4,5040 lei. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,50 – 4,503 lei.

Tensiunile de pe piețele internaționale se vor reflecta și în evoluția celei valutare locale iar euro se va menține peste pragul de 4,50 lei. La acestea se va adăuga prudența investitorilor înainte de alegerile parlamentare, ei preferând să închidă o parte din pozițiile deschise pe leu.

Monedele din regiune se depreciau ușor față de euro, cea poloneză la 4,30 – 4,324 zloți iar cea maghiară la 307,9 – 308,7 forinți.

Perechea euro/dolar se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,1050 și 1,1102 dolari, maxim al ultimelor aproape patru săptămâni. Investitorii așteptau deciziile care urmau a fi luate la întâlnirea Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane.

Aversiunea față de risc a ridicat prețul unciei de aur în piața specializată londoneză de la 1.288 dolari, la fixingul de marți seară, la 1.295 dolari, la cel de ieri dimineață, care reprezintă maximul ultimei luni.
Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*