Donații în valoare totală de peste 70.000 de lei pentru Spitalul de Pneumoftiziologie

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu mulțumește public tuturor companiilor și cetățenilor care au dorit să ne sprijine în această perioadă cu donații constând în bani și produse, valoarea acestora totalizând aproximativ 70.000 de lei.

În urma apelului public lansat de Spitalul de Pneumoftiziologie cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Tuberculozei (24 Martie) și până în prezent, unitatea sanitară a primit suma de 46.337 de lei, bani care o ajută să cumpere echipamente de protecție pentru cadrele medicale.

În plus, spitalul a primit următoarele produse: 260 de chituri de protecție pentru medici (cagulă+halat unic folosință+botoși înalți), 4.000 de măști de unică folosință, 800 botoșei de unică folosință, 1.000 de litri de hipoclorit de sodiu concentrație 5% și 150 de viziere.

„Le mulțumim tuturor oamenilor de bine care au dorit ca în această perioadă să fie alături de spitalul nostru. Am  primit astfel un sprijin consistent în efortul continuu de a achiziționa materialele de protecție necesare cadrelor medicale și chiar am avut parte de gesturi emoționante ale unor foști pacienți, care au dorit să își exprime  recunoștința pentru ajutorul oferit de noi altădată. Tuturor, companii și cetățeni, le suntem recunoscători și apreciem în mod deosebit implicarea fiecăruia”, spune Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Anul trecut, la spital au fost  consultați aproape 18.000 de pacienți, dintre care 16.000 adulți și 2.000 copii. De asemenea, peste 3.000 de pacienți au fost internați în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie în regim spitalizare continuă și alți aproximativ 1.000, în regim spitalizare de zi.

Cei care doresc să sprijine în această perioadă sistemul medical pot fi alături de noi prin donații către asociația spitalului (Asociația Pneumologia – Cont RO46BTRL03301205S54494XX, deschis la Banca Transilvania – tel. 0269210979, spitaltbcsibiu@yahoo.com) constând în bani sau echipamente de protecție sau prin completarea formularului 230. Precizăm că orice salariat poate direcționa 3,5% din impozitul pe venit, potrivit art. 79, alin. 1 din Codul Fiscal. http://spital-tbc.ro/reusim-impreuna/

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*