Dosar penal pentru un medieșean prins cu o armă procurată ilegal din străinătate

Ieri noapte, în jurul orei 3,00, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Sibiu au desfăşurat activităţi specifice pe raza municipiului Mediaş, ocazie cu care, în autoturismul unui localnic în vârstă de 41 de ani, au identificat un pistol de autoapărare cu gaze şi șapte cartuşe, pe care medieşeanul le procurase din afara graniţelor României, fără a fi posesor de permis de port armă.

„Arma şi muniţia au fost confiscate, iar bărbatului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere sau port fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării, respectiv contrabandă calificată prin introducerea în sau scoaterea din ţară, fără drept, de arme, muniţii, materiale explozibile, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanţe radioactive, substanţe toxice, deşeuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase”, a precizat subcomisarul Luciana Lazăr, purtătoarea de cuvânt a IPJ Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*