Două producții noi se alătură repertoriului Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu în luna septembrie

Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu prezintă, în această lună, pe lângă spectacolele programate din repertoriul curent, două noi producții: „Omul cel bun din Sîciuan”, în regia Ancăi Bradu, la secția română, și „Woyzeck”, în regia lui Alexa Visarion, la secția germană.

„Faust” / foto: Paul Băilă

Programul acestei toamne a debutat la Fabrica de Cultură, cu două reprezentații „Faust”, în regia lui Silviu Purcărete. Alte două reprezentații sunt programate la finalul lunii, în 29 și 30 septembrie.

Sâmbătă, 9 septembrie, „Omul cel bun din Sîciuan” urcă în avanpremieră pe scena TNRS, de la ora 19.00, iar duminică, 10 septembrie, are loc premiera. Spectacolul, regizat de Anca Bradu, îi are în distribuție pe actorii Diana Fufezan, Adrian Neacșu, Cătălin Pătru, Oana Marin, Florin Coșuleț, Codruța Vasiu, Iustinian Turcu, Ștefan Tunsoiu, Ali Deac, Vladimir Petre, Gabriela Pîrlițeanu și Vlad Robaș. Conceptul scenografic îi aparține lui Mihai Păcurar, iar decorul și costumele poartă semnătura lui Alin Gavrilă. Coregrafia este realizată de Adriana Bârză pe muzica lui Ovidiu Iloc.

„Die Firma dankt” / foto: Mihai Păcurar

Miercuri, 20 septembrie, are loc premiera spectacolului „Woyzeck”, de Georg Büchner, în regia lui Alexa Visarion. Spectacolul este o producție a secției germane a teatrului sibian și este prezentat cu traducere în limba română. În distribuție se regăsesc actori ai TNRS, atât de la secția română, cât și de la Secția Germană, dar și studenți la actorie din cadrul Departamentului de Artă Teatrală al ULBS.

În locul reprezentației de vineri, 22 septembrie, a spectacolului „Antisocial”, a fost programat „Noah și Floarea de turn”, în regia lui Viorel Rață. Spectatorii care au achiziționat deja bilete pentru „Antisocial” le pot utiliza la reprezentația programată în aceeași dată sau își pot recupera banii de la Agenția Teatrală, în cazul în care acestea au fost cumpărate de acolo. Dacă biletele au fost achiziționate online, returnarea banilor se face prin trimiterea unui e-mail pe adresa contact@eventim.ro, prin care să se solicite acest lucru.

Agenția Teatrală de pe str. Nicolae Bălcescu, nr. 17, funcționează din această lună după următorul program: marţi – sâmbătă 11 – 18, duminică 10 – 14, luni – închis.

Pe lângă noile producții, programul lunii septembrie este completat de spectacole din repertoriu, precum „Rug”, „Damen Vals”, „Sunt o babă comunistă”, „Mărie, Mărie! (Tribut Mariei Tănase)” sau „Die Firma Dankt/Cu mulțumirile firmei”.

 

„Rug” / foto: Dragoș Dumitru

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat