Două treimi din angajații Romgaz se vor vaccina împotriva COVID-19 în etapa a II-a

Compania Romgaz a înscris în etapa a II-a fiecare salariat care a optat voluntar pentru vaccinare împotriva COVID-19.

Salariaţii Romgaz aparţin, conform Hotărârii de Guvern nr. 1031/2020, categoriei de personal din sectorul economic vital, fiind eligibili pentru înscrierea în etapa a II-a de vaccinare împotriva COVID-19. Romgaz Mediaș este unul dintre cei mai mari producători şi principal furnizor de gaze naturale din România, dar şi producător de energie electrică.

„Romgaz are în vedere respectarea dreptului la ocrotirea sănătăţii şi asigurarea echităţii în alocarea şi distribuirea vaccinurilor, aşadar a transmis în repetate rânduri, prin intermediul canalelor interne de comunicare, informările oficiale şi recomandările autorităţilor naţionale abilitate referitor la impactul virusului COVID-19 asupra populaţiei şi la programul naţional de vaccinare pentru combaterea acestuia. Romgaz consideră că astfel a acţionat cu responsabilitate faţă de situaţia cauzată de pandemia COVID-19 şi cu respect faţă de dreptul fiecărui salariat de a a-şi exprima opţiunea de a se vaccina sau nu“, se arată într-un comunicat de presă remis de companie.

Opțiune liberă

Romgaz şi-a asumat rolul responsabil ca, în urma opţiunii voluntare a fiecărui salariat de a se vaccina, să înscrie datele de identificare în platforma oficială dedicată programului de vaccinare. Practic, în acest fel și-a luat un angajament de a înlesni pentru salariaţii companiei care vor să se vaccineze includerea acestora în etapa a II-a a programului de vaccinare la nivel naţional.

„Important de menţionat este faptul că oficialităţile, organizaţiile naţionale şi internaţionale pentru protecţia sănătăţii, specialişti şi cercetători ai domeniului medical, recomandă vaccinarea împotriva COVID-19, dar Romgaz respectă dreptul fiecărui salariat de a alege voluntar şi asigură salariaţii că, din partea companiei nu vor exista repercusiuni de nicio natură şi sub nicio formă asupra celor care au optat să nu se vaccineze în această etapă sau în oricare alt moment cuprins în programul naţional de vaccinare. Ne dorim ca fiecare salariat să rămână sănătos, să fie ocolit de această afecţiune periculoasă şi să trecem împreună cu bine peste această perioadă dificilă. Menţinem în continuare aplicarea tuturor măsurilor de prevenţie a răspândirii virusului în rândul salariaţilor şi încurajăm respectarea recomandărilor transmise de către autorităţi“, menționează reprezentanții Romgaz.


Alex PÎNTEA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*