Drum modern pentru locuitorii cartierului Arhitecților

Investițiile în infrastructura rutieră continuă și în această toamnă în județul Sibiu. Locuitorii cartierului Arhitecților se vor bucura în scurt timp de un drum modern, redimensionat în vederea fluidizării traficului din zonă.

Astăzi, reprezentanții Consiliului Județean Sibiu au predat amplasamentul societății care va moderniza  DJ 106 C, Sibiu – Cisnădie pe tronsonul cuprins între ieșirea din municipiului Sibiu și podul peste râul Seviș, urmând ca joi, 03.09.2020 să se emită ordinul de începere al lucrărilor.

 

Modernizarea DJ 106 C Sibiu – Cisnădie este una dintre prioritățile Consiliul Județean Sibiu. Am ținut să merg împreună cu colegii mei din cadrul Direcției Tehnice  să vizitez acest tronson pentru a mă asigura că  responsabili de lucrări au înțeles că această investiție este prioritară și trebuie realizată la cele mai înalte standarde de calitate, precum și în cel mai scurt timp. Atât cei care tranzitează acest drum, cât și locuitorii cartierului Arhitecților trebuie să beneficieze de un drum modern, cu un trafic fluid, iar orele pierdute în trafic să se transforme în ore petrecute alături de familie”, a precizat președinta Consiliul Județean Sibiu, Daniela Cîmpean.

Lucrările vor începe cu devierea circulație rutiere în dreptul podului peste pârâul Seviș, acesta urmând a fi demolat, construindu-se unul nou. Tronsonul de drum în lungime de peste 3 km va fi extins la trei benzi de circulație. Totodată, vor fi amenajate 3 sensuri giratorii, 4 stații de autobuz și  un pasaj subteran pentru subtraversarea drumului județean de către bicicliști și pietoni.

Investiția Consiliului Județean Sibiu va fi corelată cu modernizarea străzii Calea Cisnădiei din municipiul Sibiu.

Valoarea lucrărilor de execuție pentru această investiție se ridică la suma de 14.961.430, 76 lei fără TVA, fonduri asigurate de Consiliul Județean Sibiu, din bugetul local al județului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*